Ce va face Jeff Bezos după ce a decis să plece de la conducerea Amazon

Bezos, în vârstă de 57 de ani, a decis să renunțe la funcția de CEO Amazon. El va rămâne președinte executiv și cel mai mare acționar al companiei, dar contul său de Instagram arată că are multe alte interese.

Este un fan science-fiction și plănuiește o plimbare în spațiu împreună cu fratele său, Mark, în această lună, arată o postare recentă. Într-o altă postare, Bezos se află la volanul unui pickup electric construit de Rivian, o companie pe care Amazon a finanțat-o, traversând deșertul pentru a vedea o rachetă aterizând.

Bezos a investit miliarde de dolari în compania sa Blue Origin pentru a promova turismul în spațiu. Primul zbor cu echipaj al companiei urmează să aibă loc pe 20 iulie, la mai puțin de două săptămâni după Virgin Galactic, a lui Richard Branson.

Bezos îl va lăsa pe fostul șef al Amazon Cloud Computing Andy Jassy la conducerea companiei, care este mai mare și mai valoroasă ca oricând.

Planurile lui Bezos după plecarea de la Amazon

Bezos a declarat într-o scrisoare din aprilie către investitori că se va concentra pe noi inițiative în calitate de președinte executiv și va face Amazon un loc de muncă mai bun. Acest lucru vine pe fondul frustrării angajaților care a devenit publică în timpul unei campanii pentru înființarea unui sindicat, în Alabama, potrivit Mediafax.

Instagram îi evidențiază și interesul pentru industria filmului. Bezos a postat despre câștigători de Oscar și premii Globul de Aur pentru Amazon Studios, iar în timpul ultimei sale întâlniri anuale ca CEO a vorbit despre eroii secolului XXI și tranzacția prin care Amazon a cumpărat MGM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

India va depăși China la numărul de locuitori, în acest an

India ar putea fi țara cea mai populată din lume până la mijlocul acestui an, depășind China cu aproape trei milioane de locuitori, potrivit...