Cea mai puternică rugăciune către Duhul Sfânt care trebuie spusă de Rusalii

Publicat: 12 iun. 2022, 12:30, de Otilia Caloian, în SOCIAL , ? cititori
Cea mai puternică rugăciune către Duhul  Sfânt care trebuie spusă de Rusalii

 Rusaliile, Sărbătoarea Cincizecimii sau Pogorârea Sfântului Duh, este o  sărbătoare de o mare însemnătate pentru creștini. Aceasta este una dintre cele mai puternice rugăciuni care se rostește azi, de Rusalii.

Rugăciunea Împărate ceresc nu se spune între Paști și Rusalii, ci doar începând din duminica aceasta, care serbează Pogorârea Sfântului Duh, potrivit creștinortodox.ro.

Rugăciunea Împărate ceresc de Rusalii

”Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi și întru Fiul pururea Te odihnești; nepartinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeiești, pe care le împărți precum voiești; prin care și noi nemernicii ne-am sfințit și ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi și Te sălășluiește întru noi și curateste sufletele noastre, că să putem a ne face locaș Preasfintei Treimi.

Așa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăția noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduiește pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, că să cunoaștem deșertăciunea lumii și a celor ce sunt în lume; înviază știință noastră, că neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face și ce se cuvine a lepăda; îndepărtează și înnoiește inima noastră, că să nu izvorască mai mult ziua și noaptea gânduri rele și pofte necuvioase. Îmblânzește trupul și stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu.

Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert gonește-l de la noi. Și ne da nouă duhul dragostei și al răbdării, duhul blândeții și al dreptății, că îndreptând inimile cele slăbite și genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și așa, ferindu-ne de tot păcatul și împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârșit creștinesc și nerușinat și a intră în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închină Ție, împreună cu Tatăl și cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfânta, slavă Ție!

Preacurate, neîntinate, Cel ce ești fără de început, nevăzut, necuprins, de nepătruns cu mintea, neschimbat, neîntrecut, nemăsurat și fără de răutate, Doamne; Care singur ai nemurire, Cel ce locuiești întru lumina cea neapropiată, Cel ce ai făcut cerul și pământul, marea și toate cele zidite într-însele; Care mai înainte de cerere plinești tuturor cererile;

Ție ne rugăm și pe Ține Te chemăm, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Tatăl Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Cristos, Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri, și s-a întrupat din Spiritul Sfânt și din Maria cea pururea Fecioara și mărită Maică lui Dumnezeu;

Care, mai întâi în cuvinte învățând, iar mai pe urmă și cu fapte arătând, când a răbdat patimă Să cea mântuitoare, ne-a învățat pe noi, umiliții și păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, să aducem Ție rugăciuni, cu capetele și cu genunchii plecați, pentru păcatele noastre și pentru nestiintele poporului.

Însuți, mult Îndurate și Iubitorule de oameni, auzi-ne pe noi în orice zi Te vom chema, dar mai ales în ziua această a Cincizecimii, în care, după ce s-a înălțat Domnul nostru Isus Cristos la ceruri și a șezut de-a dreapta Ta, a lui Dumnezeu și Tatăl, a trimis pe Sfântul Spirit peste sfinții Săi Învățăcei și Apostoli, Care s-a și așezat peste fiecare dintr-înșii, și s-au umplut toți de darul Lui cel neimputinat, și au grăit în alte limbi mărețiile Tale și au proorocit. Deci, auzi-ne pe noi, care acum ne rugăm Ție, și adu-Ți aminte de noi, umiliții și osândiții, și alungă robia sufletelor noastre, Cel ce cu milostivirea Ta mijlocești pentru noi. Primește-ne pe noi, cei ce cădem înaintea Ta și strigăm: Greșit-am!

Înaintea Ta suntem puși din pântecele maicii noastre; Dumnezeul nostru Tu ești.

Dar Pentru că s-au împuținat întru deșertăciune zilele noastre, am pierdut ajutorul Tău, și suntem lipsiți de toată apărarea. Însă nădăjduind spre indurarile Tale, strigăm Ție: păcatele tineretelor noastre și ale neștiinței nu le pomeni, și de cele ascunse ale noastre ne curateste. Nu ne lepăda în vremea bătrâneților; când scade tăria noastră nu ne părăși. Mai înainte de a ne întoarce în pământ, învrednicește-ne să ne întoarcem la Ține și caută spre noi cu blândețe și cu har. Cumpănește fărădelegile noastre cu îndurările Tale; pune adâncul îndurărilor Tale împotriva mulțimii păcatelor noastre.

Caută din înălțimea Ta cea sfânta, Doamne, spre poporul care stă înainte și așteaptă de la Ține multă îndurare. Cercetează-ne cu bunătatea Ta; mantuieste-ne de tirania diavolului; întărește viață noastră cu legile Tale cele sfinte și sfințite. Înger păzitor credincios pune poporului Tău; pe noi, pe toți, ne adună întru împărăția Ta. Da iertare celor ce nădăjduiesc în Ține; iartă-le lor și nouă păcatele; curateste-ne cu lucrarea Sfântului Tău Spirit; nimicește uneltirile vrajmasului cele ce sunt asupra noastră. Amin”.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele