CEC Bank: Adunarea Acționarilor a decis schimbarea președintelui Consiliului de Administrație al băncii

Publicat: 04 sept. 2020, 15:31, de Ziarul Puterea, în News , ? cititori

Noul președinte al Consiliului este Mirela Călugăreanu, membru ne-executiv al Consiliului de Administrație al CEC Bank din 2017, în locul lui Valentin Mavrodin, al cărui mandat de Președinte a fost revocat, acesta rămânând membru ne-executiv în cadrul Consiliului de Administrație.

Conducerea CEC Bank este asigurată de Consiliul de Administrație, care are în componență șapte membri executivi și ne-executivi numiți de Adunarea Generală a Acționarilor, relevă comunicatul băncii.

Actuala componență a Consiliului de Administrație al băncii este următoarea:

  • Mirela Călugăreanu – președinte al Consiliului de Administrație, Membru ne-executiv
  • Valentin Mavrodin – Membru ne-executiv
  • Ciprian Badea – Membru ne-executiv
  • Mirela Șitoiu – Membru ne-executiv
  • Mihai Gogancea Vatasoiu – Membru ne-executiv
  • Bogdan Constantin Neașcu – Membru executiv, Director General și Președinte la Comitetului de Direcție
  • Mihaela Lucica Popa – Membru executiv, membru al Comitetului de Direcție

Mirela Călugăreanu (53 de ani), noul Președinte al Consiliului de Administrație al CEC Bank, este membru al CA din 2017. În prezent, este  președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Are peste 29 de ani de experiență în Finanțe Publice, ocupând diferite poziții în cadrul Direcției Generale a  Finanțelor Publice București și în cadrul ANAF. Mirela Călugăreanu a fost coordonator al proiectului de Modernizare a Administrației Fiscale, în parteneriat cu Banca Mondială, prin care s-a urmărit informatizarea instituției. Mirela Călugăreanu este absolventă ASE, expert contabil CECCAR și deține un doctorat în finanțe.

Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și active de peste 36 miliarde lei, la sfârșitul primului semestru din 2020. Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, este unicul acționar al CEC Bank, iar în luna noiembrie 2019, în urma acordului Comisiei Europene, capitalul băncii a fost majorat cu 940 milioane lei.