Cel mai atacat ministru aprobă hidrocentrala Pașcani: finalul improvizațiilor, începutul transparenței

România a dat undă verde reluării lucrărilor la hidrocentrala de la Pașcani, după mai bine de un deceniu de blocaje, scandaluri și tergiversări birocratice. Decizia Ministerului Mediului, condus de Diana Buzoianu, de a emite acordul de mediu, după o analiză atentă făcută de „Apele Române”, reprezintă nu doar o victorie punctuală pentru proiectul hidroenergetic, ci și o schimbare de paradigmă în modul în care România își raportează dezvoltarea energetică la exigențele ecologice și la regulile europene.

Un proiect uitat în sertare

Hidrocentrala de la Pașcani a fost concepută în anii ’80, parte a marilor planuri megalomanice ale regimului Ceaușescu. După 1989, proiectul a rămas într-un soi de purgatoriu: șantier început și abandonat, construcții parțiale care s-au degradat, promisiuni politice reluate la fiecare campanie electorală.

În tot acest timp, s-au ridicat două întrebări esențiale:

1. Mai are sens economic și energetic un asemenea proiect în 2025?
2. Poate fi construit fără a distruge ireversibil ecosistemele din zonă?

Până acum, răspunsurile erau contradictorii. Ministerele dezvoltării și energiei împingeau pentru finalizare, ONG-urile de mediu și Comisia Europeană avertizau asupra distrugerii habitatelor, iar comunitățile locale oscilau între promisiunea locurilor de muncă și teama de inundații sau strămutări.

Decizia Buzoianu – o schimbare de stil

Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a adus un ton nou: fără presiuni, fără scurtături, fără complicități. A solicitat instituțiilor subordonate o analiză pe bune, nu o bifă formală. A impus standarde de transparență în evaluarea impactului și a subliniat că, deși hidrocentralele sunt surse de energie verde, nu sunt „nevinovate” ecologic.

Astfel, acordul de mediu emis pentru Pașcani nu este un cec în alb, ci un document care condiționează strict continuarea lucrărilor: protecția peștilor migratori, coridoare ecologice, monitorizarea calității apei, limitarea defrișărilor și refacerea zonelor afectate.

Într-un spațiu politic obișnuit cu interimate dubioase și cu șefi de instituții transformați în servitori de partid, acest gest pare aproape radical. Dar este, de fapt, normalitatea pe care România nu a avut-o prea des.

De ce contează Pașcaniul

1. Din punct de vedere energetic

România are nevoie disperată de noi capacități de producție predictibile. Hidrocentralele oferă un avantaj strategic: pot fi pornite rapid, spre deosebire de centralele nucleare sau pe gaze. În contextul crizei energetice și al obiectivelor de decarbonizare, Pașcaniul devine un element important în mixul energetic.

2. Din punct de vedere hidrologic

Amenajarea de la Pașcani poate contribui la regularizarea debitelor râului Siret, la reducerea riscului de inundații și la o mai bună gestionare a resursei de apă într-o zonă unde seceta a devenit recurentă.

3. Din punct de vedere geopolitic

România nu poate să-și permită să lase proiecte energetice abandonate, în timp ce vecinii își accelerează investițiile. Faptul că decizia a fost luată transparent și conform normelor europene transmite un mesaj clar Bruxelles-ului: suntem capabili să dezvoltăm infrastructură majoră fără să o facem împotriva mediului sau a legii.

Lecția trecutului: hidrocentralele și ecologia

Pașcaniul nu e un caz izolat. România are trei alte proiecte de hidrocentrale aflate în impas juridic sau administrativ: Răstolița, Dumitra și Bumbești. Toate au fost construite fără acorduri de mediu solide și s-au blocat în instanță.

Diferența majoră acum este că Ministerul Mediului nu a acceptat scurtături. Buzoianu a declarat că pentru celelalte trei hidrocentrale va fi nevoie de o analiză atentă, „pe fiecare caz în parte”. Este un semnal că s-a terminat epoca „merge și așa”.

România între două presiuni

1. Presiunea energetică – trebuie să asigure securitatea energetică și să-și reducă dependența de sursele poluante.
2. Presiunea ecologică – este obligată să respecte directivele europene și să protejeze biodiversitatea.

Timp de decenii, România a eșuat în a împăca aceste două presiuni. Rezultatul: proiecte abandonate, pierderi economice, amenzi europene, comunități frustrate.

Decizia de la Pașcani arată că se poate construi un drum de mijloc – dar numai dacă există voința de a respecta procedurile.

Politica din spatele apelor

Să nu ne amăgim: orice mare proiect energetic în România este și o miză politică. Barajele înseamnă contracte, bani, influență locală. De aceea, fiecare partid a avut tentația de a împinge „ai lor” în fruntea instituțiilor-cheie.

Diferența acum este că Ministerul Mediului nu a fost perceput ca un simplu accesoriu al băieților deștepți din energie. Decizia de a da acordul de mediu a fost fundamentată tehnic, nu negociată politic. Și asta schimbă regulile jocului.

Consecințele pe termen lung

• Pentru România: dacă Pașcaniul merge bine, devine un precedent pentru alte proiecte blocate.
• Pentru UE: un exemplu de stat membru care poate respecta legislația de mediu și, în același timp, să-și dezvolte infrastructura.
• Pentru Ministerul Mediului: o dovadă că nu e doar un minister de „stopaj” sau de „avize”, ci un actor activ în definirea strategiei energetice.

Hipsterița care a pus legea mai presus de combinații

Într-o Românie obișnuită cu improvizații, Diana Buzoianu a adus un aer diferit: un minister al Mediului care spune „da” doar atunci când legea și natura sunt respectate. Nu este o victorie personală, ci una instituțională.

Hidrocentrala de la Pașcani nu este doar despre megawați și baraje. Este despre cum vrem să construim ca stat: pe genunchi și cu derogări, sau prin proceduri clare și respectate.

Dacă România reușește să ducă la capăt acest proiect fără să-și bată joc de mediu și de lege, atunci chiar putem spune că Pașcaniul marchează începutul unei noi etape. Una în care nu mai suntem doar „elevul problemă” al Bruxelles-ului, ci partenerul capabil să livreze dezvoltare sustenabilă.

Într-o notă extrem de relaxată:

Fiecare mișcare a ministruței cu figură de șoricel are darul de a enerva cumplit contestatarii. Mai ales atunci când li se ia unsoarea care trebuie pusă pe pâinișoarele discursului zilnic. Ce se face un personaj ca Daniel Zamfir când nu mai are pe cine să atace cu tot rapănul furiei politice dirijate?

A propos, când inventăm un spray anti-cârnați politici obosiți?