Cel mai celebru cioban român pe Youtube s-a stins din cauza băuturii

Publicat: 04 dec. 2021, 08:15, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Cel mai celebru cioban român pe Youtube s-a stins din cauza băuturii

Durere mare în rândul comunităților de oieri de la noi, după ce Ion Șmecherul, cel mai celebru cioban român pe Youtube, s-a strins din viață pe data de 1 decembrie, din cauza băuturii.

Vestea morții a căzut ca un trăznet pentru toată lumea, mai ales că Ion avea o grămadă de fani pe rețelele sociale, unde devenise cunoscut după postările fraților Sterp, Iancu și Culiță. De altfel, unele dintre clipurile în care el a apărut au devenit chiar virale. Ion, în vârstă de 34 de ani, provenea dintr-o familie modestă și toată viața lui și-a dorit să aibă o casă. O primise recent de la familia Sterp, care a reușit să i-o construiască cu ajutorul fanilor, numai că, din păcate, Ion n-a mai apucat să se bucure de ea.

Trupul ciobanului a fost depus la capela din satul Gârbova (județul Alba), iar înmormântarea va avea loc sâmbătă.

‘’Anul trecut, pe vremea asta eram bucuroși cu toții, deoarece ii ridicasem casa lui Ion, iar el era cel mai fericit, deoarece pentru prima dată avea propria lui locuință. Cu durere în suflet va anunț căci omul care era mereu plin de viața, haios și ne făcea sa zâmbim, Ion Șmecherul, a încetat din viața ! Vestea proastă am primit-o chiar acum și voiam sa o împărtășesc și cu voi, deoarece știu cât de mult îl iubeați. Dumnezeu să-l odihnească în pace! O să ne lipsească Ion al nostru’’, a anunțat pe 1 decembrie pe Facebook Iancu Sterp.

„Băutura nu e bună fraților, noi tot timpul i-am spus să o lase mai moale și am vrut să îl aducem pe drumul cel bun, dar e foarte greu când ești dependent. El de o lună de zile era in concediu și a cam băut în fiecare zi, astăzi a intrat în coma alcoolică si, din păcate, nu s-a mai trezit, i-a cedat organismul!”, a scris pe Facebook și Culiţă Sterp.