Cel mai mare avion de linie chinezesc, prezentat în premieră internațională

Publicat: 20 feb. 2024, 11:00, de Magda Marincovici, în Internațional , ? cititori
Cel mai mare avion de linie chinezesc, prezentat în premieră internațională
foto: Biziday

Cel mai mare avion de transport pasageri produs în China va fi prezentat în premieră internațională în cadrul Salonului aeronoautic de la Singapore 2024, transmite AFP.

Cu C919, Beijingul ar dori să ”atace” un sector dominat de zeci de ani de marii constructori aeronautici Airbus și Boeing, reducându-și astfel dependența de tehnologiile străine.

Aeronava este un concurent potențial al A320, avionul cel mai vândut pe plan mondial, al Airbus-ului european și al  americanului 737 MAX de la Boeing, care a avut probleme după un incident în materie de siguranță.

În cadrul prezentării în fața presei, duminică, la Singapore, C919,  în culorile alb, verde și bleumarin, a efectuat primul zbor în afara Chinei.

De asemenea, va participa la demonstrații de zbor timp de șase zile în cadrul salonului de la Singapore.

Aeronava efectuează zboruri comerciale în China din luna mai și a fost prezentat în premieră, în afara Chinei continentale la Hong Kong, în luna decembrie.

Se așteaptă cumpărătorii!

Acum, se așteaptă să atragă cumpărători din afara țării.  Potrivit analistului aeronautic Shukor Yusof, din cadrul societății Endau Analytics Singapore, va fi dificilă găsirea rapidă a unui cumpărător printre marile companii de transport.

Va dura mult  pentru ca C919 să fie comandat de un mare transportator, a precizat acesta. ”Întrebarea este când, nu dacă, o companie aeriană importantă va cumpăra un avion commercial fabricat în China”, a mai adăugat analistul aeronautic.

C919 este construit de Commercial Aircraft Corporation of China (COMAC),  companie deținută de stat, care este prezentă la Singapore și cu ARJ21, o aeronavă regională mai mică și de generație mai veche.