Dezamăgire pentru fani: Cel mai mare festival de film din lume se amână

Publicat: 29 ian. 2021, 07:00, de Roxana Roseti, în LIFESTYLE , ? cititori
Dezamăgire pentru fani: Cel mai mare festival de film din lume se amână

Festivalul de la Cannes, cel mai mare festival de film din lume, care se desfășoară în mod tradițional în luna mai, a fost amânat pentru luna iulie din cauza pandemiei de coronavirus, declară organizatorii.

Așa cum am fost anunțat în toamna anului trecut, Festivalul Internațional de Film de la Cannes și-a rezervat dreptul de a modifica datele de organizare în funcție de evoluția situației globale de sănătate. Astfel, programat inițial în perioada 11 – 22 mai 2021, Festivalul va avea debuta marți, 6 iulie și se va încheia sâmbătă, 17 iulie 2021″, precizează organizatorii, potrivit RTBF.

Marea întâlnire anuală nu a putut avea loc în mai 2020, din cauza pandemiei. În schimb, organizatorii s-au resemnat să lanseze o listă cu 56 de lungmetraje care făceau parte din „selecția oficială din 2020”. O ediție simbolică a avut loc în toamnă, cu proiecția a patru filme din această selecție.

Mai mult decât un festival, Cannes reprezintă o „vitrină” pentru filme franceze și străine, dar și o platformă pentru recompense. Anul acesta, primul festival major din calendar, Berlinale, a renunțat deja la o ediție clasică: festivalul este amânat până în martie, iar competiția va avea loc online, din cauza pandemiei.