Celebrul vulcan Nyiragongo din Congo a erupt brusc astă seară (VIDEO)

Publicat: 22 mai 2021, 22:15, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Celebrul vulcan Nyiragongo din Congo a erupt brusc astă seară (VIDEO)

Vulcanul Nyiragongo, situat în apropiere de oraşul Goma, în estul Republicii Democrate Congo (RDC), a erupt brusc sâmbătă seara, potrivit AFP.

Emanaţii puternice de lumină incandescentă care ieşeau din crater erau vizibile din Goma, în timp ce un miros de sulf era perceptibil în oraş, situat pe flancul sudic al vulcanului, pe malul lacului Kivu.
Cu toate acestea, nu a fost vizibilă nicio scurgere de lavă şi nici nu s-a simţit vreun cutremur. Dar panica a putut fi observată în oraş, unde locuitorii s-au grăbit să se întoarcă acasă sau au privit cu îngrijorare cum craterul activ, care e de multă vreme celebru, domină oraşul.

În depărtare se pot vedea flăcări uriaşe ieşind din munte

Cerul a devenit roşu. Există un miros de sulf. În depărtare se pot vedea flăcări uriaşe ieşind din munte. Dar nu există niciun cutremur. Apoi, sirenele nu au sunat până acum”, a declarat telefonic pentru AFP Carine Mbala, o locuitoare din Goma.

Electricitatea a fost întreruptă în oraş, unde au putut fi observate primele semne de panică. Zeci de persoane, adesea împreună cu familiile lor, se îndreptau pe jos, cu motocicleta sau cu maşina spre graniţa cu Rwanda, în apropiere.