Cererile de finanţare pentru investiţii în dezvoltarea capacităţilor de producţie şi retehnologizare se depun din 23 august

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a publicat Ghidul solicitantului aferent Investiţiilor destinate capacităţilor de prestare de servicii şi retehnologizării microîntreprinderilor şi IMM-urilor iar cererile de finanţare se depun din 23 august.

Ghidul face parte din Acţiunea 4.1.1. – Programul Operaţional Competitivitate.

„Acordăm aceste finanţări pentru a sprijini refacerea capacităţii de rezilienţă a microîntreprinderilor şi IMM-urilor, prin realizarea de investiţii pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie sau prestare de servicii, dar şi pentru retehnologizare. Sprijinim, în egală măsură, şi refacerea economiei grav afectată de efectele pandemiei COVID-19”, a explicat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, într-un comunicat al ministerului de resort.

Alocarea indicativă a apelului de proiecte este de 238,7 milioane de euro, însă, prin aplicarea mecanismului de supracontractare prevăzut de legislaţia în vigoare, suma maximă până la care pot fi acordate fonduri este echivalentul a 358,14 milioane de euro, precizează MIPE.

Pentru proiectele care intră sub incidenţa ajutorului de minimis valoarea finanţării nerambursabile este de minimum 50.000 euro şi maximum 200.000 euro iar pentru proiectele care intră sub incidenţa ajutorului de stat valoarea finanţării nerambursabile este de minimum 50.000 euro şi maximum 500.000 euro.

Potenţialii beneficiari se pot înrola în aplicaţia IMM Recover pentru pregătirea documentelor începând cu 16 august 2022, data la care începe perioada de preînscriere, iar lansarea apelului de proiecte şi depunerea propunerilor de proiecte în aplicaţia informatică IMM Recover va avea loc pe data de 23 august 2022.

Înregistrarea şi transmiterea cererilor de finanţare (proiectelor) în aplicaţia electronică IMM Recover, împreună cu toate anexele solicitate prin Ghidul solicitantului, se va face începând cu data de 23 august 2022, ora 10.00, pentru o perioadă de 7 zile calendaristice.

Apelul se va încheia pe data de 29 august 2022.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

ANUNȚ

ANIF–Filiala Teritorială Ialomiţa cu sediul în municipiul Slobozia, strada Cuza Vodă, nr.5, judeţul Ialomiţa, organizează licitaţie pentru valorificarea prin vânzare a unui lot format...

Piedone strânge semnături pentru candidatura la Primăria Capitalei. „Și, apoi, hop...

Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 și candidatul cu cele mai mari șanse la Primăria Capitalei, anunță că a lansat campania de strângere de...