Certificatele de vaccinare vor fi verificate prin CNP

Publicat: 15 mai 2021, 18:58, de Cezar Amariei, în SOCIAL , ? cititori
Certificatele de vaccinare vor fi verificate prin CNP
Certificat verde de vaccinare

Certificatele de vaccinare pot fi verificate prin STS, ca la vot, sau prin CNP, a declarat sâmbătă prefectul Capitalei.

Dacă accesul este mai dificil, atunci vor trebui să vină cu certificatul de vaccinare printat sau în format electronic. Eu mă bazez pe buna credință a oamenilor că nu vor falsifica certificatele. La fel și cei care fac testele PCR sau rapide, unitatea medicală emite în format electronic rezultatul și poate fi oricând arătat”, a spus Stoica.

În ce privește ținta de vaccinare lunară, Stoica a spus că nu este stabilită, dar o așteaptă.

Vă pot spune că noi am stabilit, nu oficial, să avem o țintă de vaccinare pe zi în București de 20.000 și sperăm să o atingem până la sfârșitul lunii”, a adăugat prefectul.

În altă ordine de idei, întrebat cine este considerat organizatorul unei nunți, al unui botez sau al unei aniversări, prefectul a răspuns că de regulă este cel „în curtea căruia se organizează evenimentul”: „adică patronul care permite organizarea unui eveniment”.