CFR Cluj, învinsă categoric de Farul. Echipa lui Hagi e ocupă primul loc în Superligă (Video)

Farul Constanţa a învins campioana CFR Cluj cu scorul de 3-1, duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şaptea a Superligii.

Malele a marcat în minutul 6, dar după consultarea arbitrajului video, Radu Petrescu a dictat penalty pentru un henţ care a precedat golul, marcat din offside. Malele a transformat de la punctul cu var, deschizând scorul pentru gazde. Farul a egalat în minutul 35 prin Alexi Pitu, din pasa lui Dragoş Nedelcu.

Gheorghe Hagi l-a introdus la pauză pe Louis Munteanu, care a marcat de două ori. În minutul 63, fostul jucător al Fiorentinei a înscris pentru 2-1, în favoarea Farului, iar în minutul 87 a stabilit scorul final.

Farul este neînvinsă în Superligă și ocupă primul loc, în timp ce echipa antrenată de Dan Petrescu a suferit a treia înfrângere în campionat.

Au evoluat echipele:

CFR Cluj: Scuffet – Braun, Kolinger, R. Bălan, Brucic (Camora 46’) – Bordeianu, Muhar, Hoban (Jefte Batancor 69’) – Roger (Deac 46’), Malele (Birligea 81’), Păun (Petrila 64’). ANTRENOR: Dan Petrescu

Farul: Aioani – Sîrbu, Larie, M. Popescu, Kiki – Artean (Doukoure 46’), Nedelcu, Grameni (Casap 76’) – R. Moldoveanu (L. Munteanu 46’), Alibec (Andronache 81’), Pitu (T. Băluţă 70’). ANTRENOR: Gheorghe Hagi

Cartonaşe galbene: Brucic 24, Kolinger 75 / Alibec 45+3

Arbitri: Radu Petrescu – Mircea Mihail Grigoriu, Sebastian Eugen Gheorghe –  Florin Andrei

Arbitri VAR: Bogdan Dumitrache – Ciprian Florin Danşa

Observator: Iosif Olah

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Valabilitatea cardurilor de energie, prelungita

Valabilitatea cardurilor de energie, prelungită. Până când pot fi folosite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită, astfel că românii își pot plăti facturile din banii Guvernului pentru o perioadă mai lungă. Valabilitatea cardurilor...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...