China e din nou sub restricții Covid

Publicat: 02 sept. 2022, 07:31, de Nina Marcu, în ESENȚIAL , ? cititori
China e din nou sub restricții Covid

China s-a închis din nou. Din cauza Covidului. Tot din cauza Covidului. Milioane de oameni sunt din nou blocați în case, orașe industriale precum Shenzhen, Guangzhou, Dalian, Chengdu și Shijiazhuang sunt puse pe butuci, restricțiile sunt din nou în vigoare.

Autoritățile au luat aceste măsuri pentru că au fost depistate niște focare în orașele numite mai sus. Și China insistă cu strategia „zero Covid”. În Guangzhou, capitala Guangdong, lângă Hong Kong, nici școlile și grădinițele nu mai încep activitatea, cum ar fi trebuit. Au fost reduse și serviciile de autobuz și metrou. În raion, au fost înregistrate 5 – cinci! – cazuri cu infecție Covid, dar s-a considerat că e un număr destul de mare ca să se închidă cam tot în zonă.

China are un număr de 1.717 de cazuri, majoritatea celor infectați neavând niciun fel de simptome. Politica de toleranță zero pentru Covid, pe care China continuă să o urmeze, a dus la probleme în economie. Potrivit Capital Economics, 41 de orașe, responsabile pentru 32% din PIB-ul Chinei, sunt implicate în prezent în criza anti-Covid, cel mai mare număr din aprilie până acum. Cât despre Beijing, nu se pleacă de aici și nici nu se sosește. Călătoriile au fost descurajate, iar rezidenții sunt testați aproape în fiecare zi. China se află înaintea celui de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist care va începe pe 16 octombrie. Grijile excesive în privința Covidului sunt puse și pe baza acestui fapt.

Nici Europa nu e tocmai liniștită din cauza virusului, căci OMS se așteaptă la o nouă creștere a cazurilor de infectați în toamnă. „Pe măsură ce se apropie toamna-iarna, ne așteptăm la o creștere a cazurilor, cu sau fără o reapariție a gripei sezoniere în UE”, a declarat directorul Hans Kluge la o conferință de presă. „Prioritatea acum este de a administra o a doua doză de rapel a vaccinului Covid celor mai vulnerabili, inclusiv persoanelor în vârstă, persoanelor imunodeprimate și celor cu afecțiuni medicale anterioare. De asemenea, îndemnăm țările să administreze vaccinul antigripal împreună cu vaccinul Covid ori de câte ori este posibil”. Ceea ce îi face pe unii să se întrebe dacă începe, iar, dansul Covidului.