China sau America? Mizez pe China!

Publicat: 27 apr. 2023, 08:00, de Ovidiu Zară, în OPINII , ? cititori
China sau America? Mizez pe China!
Ovidiu Zară

Ascensiunea economicã din ultimii 100 de ani a Chinei se numără cu siguranță printre cele mai importante evoluții mondiale. Cu America încă prinsă de ani buni în dificultăți economice, China se profilează foarte mare la orizont, economia sa fiind gata să o depășească pe cea americanã înainte de sfârșitul acestui deceniu. 

În cartea „De ce eşueazã naţiunile”, economiștii Daron Acemoglu și James A. Robinson caracterizau elitele conducătoare ale Chinei drept „parazite” și „corupte”, prevãzînd cã majorarea economică chineză va scădea, în timp ce instituțiile de guvernare „incluzive” ale Americii se vor dezvolta. Cei doi reputaţi economişti erau de pãrere cã statul chinez, condus de un partid unic, fără mass-media liberă sau fără controale și echilibru ale unui sistem democratic, nu poate prospera mult timp în lumea modernă. Cu toate acestea, evoluţiile actuale referitoare la China și America nu au justificat şï nu justificã o asemenea „profeţie”. O dovedesc cifrele!

Până la finele anilor 1970, în doar trei decenii de planificare centrală comunistă China a reușit să crească producția într-un ritm alert. Este adevãrat, cu crize extraordinare și adesea cu un cost teribil: peste 35 de milioane de chinezi morţi de foame din cauza politicii de industrializare forțată a lui Mao.

Însã toate acestea au început să se schimbe rapid, odată cu reformele pieței libere iniţiate în 1978 de fostul preşedinte Deng Xiaoping. 

Urmarea? Până în 1985, cei 700.000.000 de țărani din China și-au dublat producția agricolă, o realizare aproape fără precedent în istoria lumii. Mai mult, combinația între încetinirea creșterii populației și accelerarea rapidă a producției economice a avut implicații evidente pentru prosperitatea economicã a Chinei. 

Astfel, pe parcursul a trei decenii, până în 2010, China a atins cea mai rapidă rată susținută de dezvoltare din istoria mondialã, economia sa reală crescând de aproape 40 de ori între 1978 și 2010, iar venitul real pe cap de locuitor majorându-se cu peste 1.300 la sută. Dacã în 1978, economia SUA era de 15 ori mai mare decât cea a Chinei, acum, conform estimărilor, China este pregătită să depășească America în doar câțiva ani.

Cum a reuşit China acest miracol economic?

Simplu! Unul dintre elementele-cheie ale dezvoltãrii a fost acela cã elita comunistã „parazitã” şi „coruptã” de la Beijing a permis ca mare parte a bogăției economice nou create a Chinei sã ajungã la muncitorii chinezi obișnuiți, care într-o singură generație au trecut de la boi și biciclete la automobile. 

În tot acest timp, veniturile medii ale americanilor de rând au stagnat, pe când cele din China aproape s-au dublat la fiecare deceniu. Ca sã vã faceţi o idee, numai în ultimii zece ani salariile reale ale lucrătorilor chinezi din afara sectorului agricol au crescut cu aproximativ 150 la sută. Un raport al Băncii Mondiale evidenția cã în intervalul 1980 – 2008 numărul chinezilor care trăiau în sărăcie extremă a scăzut cu 662 de milioane, în timp ce populația sărăcită din restul lumii a crescut de fapt cu 13 milioane. 

Creşterea nivelului de trai al chinezului de rând s-a repercutat direct în economie. De exemplu, doar în ultimul deceniu, China și-a dublat producția industrială, aceasta fiind acum comparabilă cu cea a SUA. Luãm doar cazul industriei automobilelor, sector în care China și-a crescut producția de nouă ori, de la 2 milioane de mașini în 2000, la 18 milioane în 2010, cifră mai mare decât totalurile combinate ale producãtorilor din America și Japonia

De cealaltã parte, pe fundalul progresului remarcabil al Chinei, America prezintă în mare parte o imagine foarte sumbră. Dovada vie pentru declinul pe termen lung al Americii o reprezintã situația americanilor tineri. Statisticile aratã cã abia jumătate dintre americanii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani sunt angajați, aproape o cincime dintre bărbații tineri de 25-34 de ani locuiesc încă cu părinții lor, în timp ce averea tuturor gospodăriilor conduse de cei mai tineri de 35 de ani este astăzi cu 68% mai mică decât era în 1984. Tabloul Americii aratã cã o mare parte din generația tânără pare complet sărăcită și probabil că va rămâne așa.

În mod ironic, există însã un segment în care expansiunea americană o depășește cu ușurință pe cea a Chinei, atât astăzi, cât și pentru viitorul nedefinit: creșterea populației. Datele oficiale aratã cã rata creșterii demografice a Americii a depășit-o pe cea a Chinei în 1992 și a fost mai mare în fiecare an de atunci, uneori cu un factor de doi. Conform previziunilor standard, populația Chinei în 2050 va fi aproape exact ceea ce era în 2000, însã, în aceeași jumătate de secol, numărul locuitorilor Americii va fi crescut cu aproape 50 la sută, o rată total fără precedent în lumea dezvoltată și de fapt mai mare decât cea întâlnită în numeroase țări din lumea a treia, precum Columbia, Algeria, Thailanda, Mexic, sau Indonezia.

Vãzând aceste evoluţii, dar şi încordarea diplomaticã actualã dintre Beijing şi Washington, mi-am pus întrebarea: creșterea Chinei implică neapărat declinul Americii? 

Rãspunsul meu este NU! Şi mã bazez pe teoria conform cãreia progresul economic uman nu este un joc cu sumă zero, în sensul cã dezvoltarea rapidă a unei țări mari ar trebui să aibă tendința de a îmbunătăți standardele de viață pentru restul lumii.

O expansiunea industrială globalã masivă necesită în mod clar o creștere similară a consumului de materii prime, iar China este acum cel mai mare producător și utilizator din lume de electricitate, beton, oțel și multe alte materiale de bază. Pe de altã parte este lider la importurile de minereu de fier, lucru benefic pentru economiile țărilor care se bazează în mare măsură pe exportul de resurse naturale (Australia, Rusia, Brazilia, Arabia Saudită etc).

Ca atare, pe măsură ce creșterea economicã a Chinei dublează treptat producția industrială mondială totală, vom asista inevitabil la reducerea costurilor bunurilor manufacturate, făcându-le mult mai ușor accesibile pentru toată lumea. Prin urmare va crește nivelul de trai global. 

Sã nu convinã asta americanilor de rând ? Cu certitudine NU!
Frica mare cã SUA va fi devansatã de China vine de la grupurile de interese de la Washington care domină universul politic şi care caută un țap ispășitor extern pentru a explica alegătorilor lor „mizeria” generatã de deciziile pe care le iau.
Dar acesta este nu este decât un teatru politic ieftin dedicat ignoranților și credulilor. Pentru cã oamenii cu ceva minte înţeleg cã dominația globală a Chinei nu poate fi opritã, iar decãderea Americii e doar o chestiune de timp.
Sper sã audã şi cei care ne guverneazã!

P.S. – Pe fondul conflictului actual dintre Rusia şi Ucraina, mulţi care vor citi vor spune cã sunt pro-Putin, ba chiar agent chinez. Tuturor celor care mã vor cataloga într-un fel sau altul, le spun doar atât: deschideţi ochii şi cãutaţi sã înţelegeţi realitatea actualã pentru a vã putea proiecta viitorul.