Chirurgul și AI-ul care „știe mai bine”: România, țara unde operația durează cât zice algoritmul

Există momente în care realitatea românească reușește să-și depășească propriul instinct ludic. Cel mai recent episod vine din Galați, unde un chirurg s-a trezit pus la colț de un pacient pentru motivul suprem: operația a durat prea puțin.
Nu pentru că omul ar fi simțit dureri sau complicații. Nu pentru că ar fi existat vreo problemă medicală.
Nu.
Ci pentru că „a întrebat AI-ul și trebuia să dureze o oră”.

Și aici începe, de fapt, povestea.

„Am întrebat AI-ul și trebuia să dureze o oră” – argumentul secolului XXI

Chirurgul Constantin Truș, cunoscut pentru faptul că își face treaba cu eficiență și rutină, a împărtășit scena care, dacă n-ar fi autentică, ai zice că e stand-up comedy medical.
Pacientul, proaspăt operat, în loc să mulțumească cerului că totul a mers bine, s-a prezentat la contră:

„Dom’ doctor, dar operația a durat prea puțin. Am întrebat AI-ul și trebuia să dureze o oră.”

Moment în care, probabil, în mintea medicului s-au aprins toate becurile ironiei. România anului 2025, în care omul stă pe masa de operație, dar diagnosticul final vine tot de la un chatbot pe care l-ai întrebat între două reclame la pâine fără gluten.

Scena asta e perfectă pentru vremurile noastre: omul ajunge să creadă că un algoritm generic – unul care răspunde la orice întrebare, de la „cum se gătește o supă” la „cum funcționează fuziunea nucleară” – e o autoritate superioară chirurgului cu ani de experiență.

Efectul Dr. Google 2.0: acum e Dr. AI

De ani de zile, medicii se plâng de pacienți care se tratează cu Dr. Google.
Acum a apărut nivelul următor: Dr. AI, specialist în orice, care dă sfaturi ferme despre:

• cât trebuie să dureze o operație,
• ce anestezie e „mai bună”,
• ce medicamente „nu sunt naturale”,
• ce simptome „sunt sigur cancer”,
• și, evident, cum a băgat OMS ceva în apă.

Între timp, realitatea din spitalele românești rămâne aceeași: chirurgii își fac treaba într-un sistem încă încărcat, cu resurse limitate, în timp ce pacienții vin cu adevărul revelat de algoritm.

AI-ul devine autoritate morală în sala de operație

Ce spune incidentul din Galați nu ține doar de gluma în sine.
E simptomul unei epoci în care tehnologia e percepută ca invincibilă, infailibilă, garantul absolut al adevărului.

Dacă AI-ul a zis că durează o oră, atunci așa trebuie să fie!

Indiferent că:

• fiecare pacient e diferit,
• operațiile pot avea timpi variabili,
• medicul poate fi extrem de rapid,
• sau că AI-ul nu are acces la datele clinice specifice.

Mentalitatea e simplă: dacă algoritmul a zis, algoritmul știe.

Și nu te poți abține să nu te întrebi: ce urmează?

• Pacientul să-i explice chirurgului ce incizie să folosească?
• Să vină cu printscreen-uri și să spună: „Uite, dom’ doctor, AI-ul zice că trebuia mai la dreapta”?
• Sau să-i ceară medicului să repete operația „ca să iasă după manualul AI”?

Medicul – ultimul bastion în fața pseudo-expertizei digitale

În toată comedia asta, îl și vezi pe doctor: calm, profesionist, obișnuit cu pacienții care vin cu ideile lor.
Doar că acum ideile lor vin cu o siguranță greu de combătut, purtată în buzunarul unui telefon.

Chirurgii, medicii, asistentele – toți sunt obligați să negocieze nu doar cu boala pacientului, ci și cu universul paralel al algoritmilor consultanți.

E și un efect psihologic interesant: AI-ul nu ridică tonul, nu greșește, vorbește frumos, explică, pare competent.
De aceea îl crezi pe cuvântul lui de pionier.
Și de aceea ajungi să-i spui unui chirurg real că operația „a durat prea puțin”.

România, țara în care până și medicina are nevoie de „validare digitală”

Incidentul de la Galați nu e doar o întâmplare personală.
E o oglindă pentru România de azi, unde fiecare om se simte obligat să-și „verifice” medicul, profesorul, polițistul, mecanicul și chiar contabilul cu o aplicație.

E o formă nouă de neîncredere generalizată în profesioniști, combinată cu o fascinație totală pentru tehnologie.
E și o consecință a unei societăți în care:

• sistemul medical a dezamăgit ani la rând,
• oamenii s-au obișnuit că trebuie să verifice orice,
• internetul a devenit universul unde „toți au dreptate”.

Lumea digitală nu poate înlocui mâna unui chirurg, oricâți algoritmi ai consulta

Povestea asta e amuzantă doar la suprafață.
În profunzime, ea arată cât de ușor se poate rupe relația dintre pacient și medic atunci când tehnologia e folosită ca autoritate absolută, nu ca instrument.

Poți întreba AI-ul orice.
Poți primi un răspuns frumos construit.
Dar atât timp cât un algoritm generalist îți spune cum ar putea să fie o operație, iar chirurgul îți spune cum a fost, realitatea rămâne în mâna doctorului.

Și poate că următoarea strategie de sănătate publică ar trebui să includă, direct în curriculum, o secțiune simplă:

„Nu tot ce zice AI-ul e lege. Și, mai ales, nu e scalpel.”

Pentru că da, tehnologia ne ajută enorm.
Dar nu poate opera în locul chirurgului, nu poate evalua cicatrici și nu poate calcula, în timp real, deciziile de viață și de moarte.

Iar când un doctor reușește să termine o operație rapid și bine, propoziția corectă nu e: „Am întrebat AI-ul și trebuia să dureze o oră.”
Mai degrabă ceva gen:
„Mulțumesc, domnule doctor.”