Cine conduce din umbră APIA

Publicat: 18 sept. 2022, 11:32, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
Cine conduce din umbră APIA
APIA si Daea

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este de departe ”vedeta” Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a agriculturii românești, dar se știe mai puțin cine conduce de ani bunui din umbră această instituție.

Reginele APIA

Încă de la înființare, adică de la intrarea României în Uniunea Europeană, APIA a devenit ”regina” agriculturii românești și la conducerea acesteia s-au perindat numai directorii bine susținuți politic. Însă, din 2016, în guvernarea Cioloș, la conducerea APIA a fost instalat ca director general Adrian Pintea de către fostul ministru Achim Irimescu.

Dar tot din guvernarea Cioloș, două posturi cheie din APIA sunt preluate de către două persoane, de fapt două doamne, care fac legea în agenție. Este vorba despre directorul Direcției Management Resurse Umane, Camelia Luchian, nimeni alta decât soția fostului și actualului ministru al Agriculturii, Petre Daea, și directorul Direcției Plăți Directe Sector Zootehnic, Stela Tănase.

Practic, chiar dacă în scripte APIA este condusă de Adrian Pintea, în realitate, Camelia Luchian controlează tot ce mișcă în instituție, în special, angajările, iar Stela Tănase este adulată și îndrăgită de miniștrii Agriculturii și secretarii de stat mai ceva decât Andreea Marin când prezenta ”Surprize, surprize!” și se știe foarte bine în sistem și de ce.

Despre Stela Tănase se știe că a a fost director economic între 2002 și 2006 la o firmă cu o balanță negativă de șase zerouri, după care ajunge apoi consilieră principală și apoi șefă de serviciu la APIA, poziție pentru care se va califica ulterior, cu un masterat la ASE.

Dar, nu se știe unde a lucrat doamna Stela Tănase până la 38 de ani, iar până la 27 de ani erau comuniștii la putere. Tot din CV mai aflăm că a terminat liceul în 6 ani și facultatea la 39 de ani. Poate fi doar o simplă coincidență faptul că și soțul doamnei Tănase are o pensie de la MApN și este director general adjunct la Ministerul Agriculturii.

Adrian Pintea, prizonierul de serviciu de la APIA

Astfel, Adrian Pintea este ”prizonierul” celor două doamne și cum mișcă în front în fața acestora încep telefoanele și palpitațiile. Trebuie precizat că începând cu 1 ianuarie 2007, APIA derulează fondurile europene pentru implementarea măsurilor de sprijin finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA).

Ca atare, subvenţiile se acordă sub formă de plăţi directe la hectar gestionate de Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS) şi în cadrul măsurilor de piaţă pentru implementarea mecanismelor comerciale conform Politicii Agricole Comune (PAC).

Astfel, APIA administrează sistemul de certificate de export-import şi garanţii pentru importul şi exportul produselor agricole, elaborează şi implementează procedurile privind aplicarea sistemului de intervenţie pentru produsele agricole.