Cine este cenzorul surpriză de la FSCB impus de Gigi Becali

Publicat: 20 sept. 2023, 09:30, de Ion Teleanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Cine este cenzorul surpriză de la FSCB impus de Gigi Becali

Afaceristul Gigi Becali a transformat echipa de fotbal Fotbal Club Steaua București (FCSB) în jucăria sa preferată, fapt pentru care numește pe cine vrea și când vrea, și, ca atare, a numit un cenzor surpriză.

În declarația de avere de pe site-ul Academiei de Științe Economice (ASE), rectorul Nicolae Istudor a menționat că soția sa Mariana are două joburi, dintre care unul este oarecum surprinzător.

Soția rectorului ASE, cenzor la FCSB

Soția rectorului ASE, Mariana Istudor, este cenzor la SC Steaua București SA, adică la echipa de fotbal FSCB păstorită de Gigi Becali. Pentru acest job, Mariana Istudor este remunerată lunar cu suma de 1.500 de lei, adică vreo 300 de euro. Rectorul Nicolae Istudor este strategul economic al liderul PSD Marcel Ciolacu și mason cu greutate în Marea Lojă Națională din România condusă de plagiatorul Radu-Ninel Bălănescu. O dovadă a implicării rectorului ASE în masoneria românească este Decretul nr.3065 al MLNR prin care „Având în vedere prevederile Sistemului de Distincții Masonice al Marii Loji Naționale din România și cu avizul Comisiei “Cancelaria Distincțiilor Marii Loji Naționale din România” se numește și se proclamă Pro Mare Maestru de Onoare al M.L.N.R. și i se conferă titlul și Semnul Onorific „Mare Demnitar de Onoare al M.L.N.R.” D.R.Fr. Nicolae Istudor”.