Cine este directorul pensionar de la Romgaz remunerat lunar cu 14.000 de euro
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/Proiect-nou-5-2.jpg)
Una dintre societățile din domeniul energiei este condusă la ora actuală de către un pensionar remunerat mai ceva decât un bancher.
Filiala de înmagazinare gaze naturale DEPOGAZ Ploiești SRL aparținând Societății Naționale de Gaze Naturale ROMGAZ SA este condusă de la înființare, adică de la 1 aprilie 2018, de către directorul general Vasile Cârstea. Că a fost sau nu un manager bun, numai cei de la Romgaz și Ministerul Energiei pot da un asemenea verdict.
Vasile Cârstea, 14.000 de euro pe lună ca director la DEPOGAZ Ploiești
Cert este însă faptul că cel puțin din 2023, Vasile Cârstea este pensionar, având o pensie de 12.500 de lei pe lună, adică vreo 2.550 de euro. Dar, conform ultimei declarații de avere, acesta este remunerat regește ca director general la DEPOGAZ Ploiești.
DA CARSTEA_VasileAstfel, conform acestui document, Vasile Cârstea a încasat în anul fiscal 2023, în baza contractului de mandat, o indemnizație anuală de 824.473 de lei, adică aproape 170.000 de euro, asta însemnând vreo 14.000 de euro pe lună. Practic, lunar, din pensie și remunerația de la DEPOGAZ Ploiești, în conturile lui Vasile Cârstea a intrat circa 16.500 de euro, adică de cinci ori mai mult decât remunerația președintelui României. În plus, acesta mai are în conturi încă vreo 416.000 de euro. Cu o asemenea remunerație să tot lucrezi la societate de stat și la pensie!