Cine este fosta polițistă arestată în dosarul celor doi frați interlopi Tate

Publicat: 02 ian. 2023, 09:32, de Florentin Lucaniuc, în News , ? cititori
Cine este fosta polițistă arestată în dosarul celor doi frați interlopi Tate

Deși nu mai lucra de mulți ani în MAI, fosta polițistă se ocupa de „divizia” videochat a imperiului sexual al celor doi interlopi Andrew și Tristan Tate.

Femeia de 32 de ani ar fi renunțat la cariera de polițistă în urmă cu aproximativ 8 ani. Ea lucra la secția 7 din Capitală, însă ar fi fost atrasă de videochat, o industrie tot mai profitabilă.

Potrivit anchetatorilor, tânăra ar fi făcut parte din organizația condusă de doi frați milionari, Andrew și Tristan Tate. Ea i-ar fi ajutat pe cei doi la racolarea fetelor, pe care ulterior le obligau să practice videochat.

Tot ea s-ar fi ocupat și de publicitatea de pe site-urile pentru adulți.

Cei doi frați britanici, fosta polițistă și încă un complice român au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Aceștia sunt cercetați pentru trafic de persoane și viol.

Cei doi au ajuns în vizorul autorităților după ce ar fi răpit și sechestrat două tinere acum câteva luni. Decizia arestului preventiv nu este însă definitivă, drept urmare, avocatul celor doi fraţi milionari a depus contestaţie.