Cine este fostul ministru de Justiție al cărui nume a devenit marcă înregistrată de vinuri

Publicat: 04 nov. 2023, 08:30, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Cine este fostul ministru de Justiție al cărui nume a devenit marcă înregistrată de vinuri

În urmă cu vreo două decenii era ministrul Justiției și un politician important în România, după care nu s-a mai prea auzit de el. De fapt, avea ceva planuri mari și încă într-un cu totul alt domeniu decât eram obișnuiți să-l vedem. Astăzi, numele lui a devenit marcă înregistrată: Cuvée Valerius – Alutus Primus, un vin unic în lume, lansat recent în piață.

Oare cine s-ar fi gândit prin anii 2000 că avocatul celebru Valeriu Stoica, fostul șef al PNL, își va găsi împlinirea la Drăgășani, în inima Olteniei, unde avea să readucă la viață câteva soiuri străvechi de viță de vie și să reînvie tradițiile locale.

De fapt, povestea începe cu mult mai devreme, undeva prin 2007, când alături de soție – Cristiana Irina și fiică – Andreea, Valeriu Stoica se decide să se dea o nouă viață domeniului de la Drăgășani, de unde se trage neamul Irinei. Așa ia naștere Avincis, o continuare a unei povești de familie, ale cărei începuturi datează încă din anul 1927.

La acel moment,  Maria și Iancu Râmniceanu, numit ofiţer al armatei române de Ionel Brătianu, au cumpărat în Drăgășani un conac în stil neoromânesc pur, inspirat din arhitectura ctitoriilor brâncovenești, înconjurat de vii. În anul 2007, strănepoata lor, Cristiana, împreună cu soţul său – Valeriu Stoica și fiica lor – Andreea Stoica, s-au reîntors pe domeniul de familie și au reînviat tradițiile locului, cu pasiune pentru vin, după cum se arată în prezentarea Avincis.

În 2011, și-a deschis porțile pentru iubitorii de vinuri domeniul Vila Dobrușa, care cuprinde conacul, crama Avincis, 43 hectare de viţă de vie, mai multe hectare de pădure și amenajarea peisagistică, oferindu-se inclusiv cazare pentru turiștii care doresc un sejur enoturistic.

Marea lansare

Cuvée Valerius – Alutus Primus s-a  lansat în urmă cu câteva zile, în ediție limitată de 2.200 de sticle. Alutus este un nou soi de viță-de-vie, botezat după numele latin al râului Olt, care s-a născut din încrucişarea dintre Băbească Neagră, un soi vechi românesc, și Saperavi (soi georgian), cu ajutorul cercetătorilor din Drăgășani. El este cultivat exclusiv pe Domeniul Vila Dobrușa, în Podgoria Drăgășani.  

Alutus este al treilea soi original creat la Drăgășani după Crâmpoșia selecționată, obținut prin încrucișare deschisă în 1972, și Negru de Drăgășani, obținut în 1993 prin încrucișarea dintre o veche viță-de-vie românească, Negru Vârtos și Saperavi.

 Vecini celebri

În imediata apropiere se mai află și alți câțiva vecini celebri. Unul dintre ei este guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care are circa 40 hectare de vie la Drăgășani – Casa Drăgășani, producția fiind în jur de 150.000 sticle de vin pe an.

De asemenea, tot aici se află Domeniile Știrbey, de care se ocupă urmașa familiei Știrbey, Ileana, căsătorită cu baronul austriac Jacobb Kripp. Plantația se întinde pe circa 30 hectare, iar producția se ridică la aproximativ 100 000 de sticle de vin în fiecare an.