Cine este primarul PSD care a fost azi la ceremonia de la Cotroceni
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/500041752_1242876753864788_6693575291169688966_n.jpg)
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD), a participat luni la ceremonia de învestire a noului preşedinte al României, Nicuşor Dan, şi a transmis ulterior, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că România are nevoie de „multe reforme” pentru a ieşi din criză, iar PSD ar trebui să se alăture executivului pentru a le implementa.
„Am constatat încă o dată că onestitatea şi bunul simţ sunt calităţile oamenilor inteligenţi, iar peste 6 milioane de români au ales un om foarte inteligent să-i conducă în următorii 5 ani”, a scris Toma, referindu-se la noul şef al statului.
Edilul buzoian a legat reuşita mandatului prezidenţial de constituirea unui executiv capabil să aplice politici consistente pentru depăşirea dificultăţilor economice: „Sunt convins că domnul preşedinte Nicuşor Dan, împreună cu un Guvern responsabil, vor putea scoate ţara din criză!”
PSD şi guvernarea
În finalul postării sale, Constantin Toma a subliniat că formaţiunea din care face parte trebuie să-şi asume participarea la putere: „Pentru realizarea [reformelor] este nevoie inclusiv de PSD să intre la guvernare.”
Solicitat de jurnalişti după discursul de învestire susţinut de Nicuşor Dan în plenul Parlamentului, fostul premier PSD Marcel Ciolacu a salutat mesajul noului preşedinte: „A fost un mesaj foarte bun şi ar trebui cu toţii să punem umărul, să realizăm priorităţile.”
Nicuşor Dan a depus jurământul în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, inaugurând un mandat prezidenţial de cinci ani. În condiţiile unei economii tensionate de inflaţie şi de dezbateri bugetare, preşedintele a pledat pentru „parteneriate politice solide”, iar apelurile unor lideri PSD, precum Constantin Toma şi Marcel Ciolacu, sugerează o posibilă realiniere a forţelor la nivel guvernamental.