Cine mai trăieşte astăzi în rânduială? Începe festivalul care recompune atmosfera satelor de ieri

Publicat: 17 aug. 2021, 10:00, de Roxana Roseti, în Cultură , ? cititori
Cine mai trăieşte astăzi în rânduială? Începe festivalul care recompune atmosfera satelor de ieri

Cine mai trăieşte astăzi în rânduială? Cine mai cunoaşte aceste uzanţe? Avem pe cine să întrebăm în satele noastre despre ce mai este şi ce nu este specific unui loc? La aceste întrebări încearcă să răspundă și în acest an, un festival care s-a remarcat, de-a lungul timpului, printr-un „gen muzical” și activități aparte.

Muzeul ASTRA din Sibiu, în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost” şi Mişcarea de Rezistenţă organizează, în perioada 21 – 22 august 2021, Festivalul Tarafuri şi Fanfare, ediţia a XVI-a. Astfel, cei care simt că rezonează cu acest gen muzical și nu numai ei sunt invitați şi în acest an să participe la un eveniment cultural care va recompune atmosfera târgurilor de odinioară şi a satelor de ieri: cu bucate alese, pregătite de socăciţe iscusite şi, mai ales, cu muzicanţi fără pereche.

Existența acestui festival, justificată și, mai ales, explicată!

Ce este rânduiala? O putem defini ca pe o deprindere a unei comunități, o uzanţă transmisă de la o generație la alta.  Odinioară, nimeni nu îndrăznea să încalce o astfel de ordine, iar cei care cutezau a ieşi doar un pic din rost intrau în gura satului, erau stigmatizaţi. Însă putem observa că, la începutul secolului trecut, folcloristul Artur Gorovei sublinia: <mulți spun că neamul nostru românesc este împărțit în două clase, dacă nu dușmane, dar măcar cu totul străine una de cealaltă, așa de străine ca și cum ar fi două popoare deosebite: lumea de la țară și cea de la orașe>. Satele României de astăzi îşi pierd tot mai mult aceste convenienţe care fac diferenţa dintre rural şi urban. Se adaptează, se modernizează, integrează mutaţii culturale, iar cele două lumi, despre care relata folcloristul Gorovei că erau cu totul diferite, nu mai sunt îndepărtate din foarte multe puncte de vedere. Cine mai trăieşte astăzi în rânduială? Cine mai cunoaşte aceste uzanţe? Avem pe cine să întrebăm în satele noastre despre ce mai este şi ce nu este specific unui loc? Încă da!”, explică dr. Luminiţa Tucă, cercetător etnolog, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Culturale „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost”.

Păstrătorii de datini au avut grijă să transmită valorile imateriale

Tot Luminița Tucă evidențiază că bătrânii vorbesc cu bucurie despre tinereţile lor şi despre cum s-a schimbat lumea. Aceasta deoarece păstrătorii de datini au avut grijă să transmită valorile imateriale, dar şi pe cele materiale caracteristice locului. Lăutarii, la rândul lor, au fost şi vor rămâne purtătorii unui patrimoniu cultural local specific satelor din care provin. „Ei deţin un pattern tradiţional, vor să ducă mai departe moştenirea de breaslă, prin urmaşii lor, sunt conservatori, perpetuează obiceiurile locale cu o forţă uluitoare atunci când li se permite. Dacă sunt întrebaţi despre rânduielile specifice botezului, nunţii, înmormântării, vor deschide tolba cu amintiri şi cu muzici de demult, transformându-se, pe dată, în «enciclopedii vii». Deapănă istorii prin cânt, zâmbind duios anilor ce s-au dus. Vă invităm să cunoaşteţi astfel de oameni preţioşi la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Tarafuri şi Fanfare”, conchide cercetătorul etnolog.

Prin urmare, cine sunt cei care pot descrie fără să stea pe gânduri o lume în prag de uitare? Taraful Muscurici-Enoiu, județul Gorj, Taraful din Băbiciu, judeţul Olt, Nea Emil Zamfir, lăutarul din Corabia, judeţul Olt, Fanfara Turnişor – Neppendorfer Blaskapelle, judeţul Sibiu, Muzicanți și dănțăuși de pe Valea Idicelului, județul Mureș, Comunitatea din Vinerea, județul Alba, Grupul de Muzică Tradiţională Românească „Junii”, judeţul Sibiu, Muzicanţii din Dobroteşti, judeţul Teleorman, Comunitatea din Gura Râului, judeţul Sibiu.

Festivalul se desfășoară sâmbătă, 21 august între orele 11:00 şi 15:30 şi duminică, 22 august 2020, între orele 12:00 şi 17:00, la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (Târgul de ţară). Evenimentul cultural este organizat în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, motto-ul fiind: „Distanţaţi fizic, uniţi prin cultură!”.