Cine sabotează în continuare deschiderea, în termeni legali, a sezonului estival pe Litoral?
Deschiderea sezonului estival pe Litoral bate la ușă, dar, din păcate, autoritățile locale și cele centrale continuă să saboteze practicarea unui turism civilizat și legal și, totodată, blochează deschiderea sezonului estival.
PUTEREA a semnalat luna trecută că liderii PNL din Constanța sabotează cu bună știință deschiderea sezonului estival pe Litoral pentru a menține și înflori turismul la negru (https://www.puterea.ro/cine-
„În percepția multor operatori economici, „șpaga de supraviețuire” devine singura soluție pentru continuarea activității”
Dar de atunci nu s-a întâmplat nimic și Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) avertizează, prin intermediul unui comunicat de presă că „deținătorii de structuri de primire turistice de pe Litoral au decis să respecte legea și să deschidă sezonul estival la 1 mai”, dar „din păcate, cadrul normativ actual face imposibilă deschiderea în condiții legale a tuturor unităților din stațiuni”.
COMUNICAT DE PRESA FPTR – DESCHIDERE LITORALULUI ROMANESC
Mai mult, patronatele din turism susțin că „actualul cadru normativ nu permite obținerea, în timp util, de la autoritățile centrale și locale competente, a tuturor certificatelor de clasificare, autorizațiilor și avizelor necesare”. Totodată, FPTR atrage atenția că „De ani de zile, autoritatea administrației publice centrale responsabilă în domeniul turismului, refuză, din diferite motive, să modifice și să completeze legislația în domeniu, menținând reglementări ambigue și, în unele cazuri, contradictorii”, iar „prin menținerea actelor normative ambigue și contradictorii se ajunge la situația în care „șpaga de supraviețuire” devine, în percepția multor operatori economici, singura soluție pentru continuarea activității”.
„Turiștii de Litoral nu vin pentru betoane, blocuri de locuințe, supermarketuri sau proceduri administrative, ci vin pentru plaje, nisip, mare și soare”
Patronatele din turism acuză conducerea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și cea a Prefecturii Constanța că refuză să convoace o întâlnire de lucru pe Litoral pentru deschiderea în condiții optime și legale a noului sezon estival că doar „turiștii de Litoral nu vin pentru betoane, blocuri de locuințe, supermarketuri sau proceduri administrative, ci vin pentru plaje, nisip, mare și soare”. Ca atare, se pune întrebarea: Cine sabotează în continuare deschiderea în termeni legali a sezonului estival pe Litoral?