Cei trei miniștri din Guvernul României care au bagatelizat și mințit în scandalul Bâstroe

Publicat: 18 feb. 2023, 11:00, de Ion Teleanu, în POLITICĂ , ? cititori
Cei trei miniștri din Guvernul României care au bagatelizat și mințit în scandalul Bâstroe

Trei miniștrii ai cabinetului Ciucă, Bogdan Aurescu, Barna Tanczos și Sorin Grindeanu au fost informați încă din 18 ianuarie 2023 de Comisia Europeană despre faptul că Ucraina vrea să înceapă lucrările de adâncire ale canalelor Bâstroe și Chilia fără acordul României, dar au ”mers pe burtă” până pe 15 februarie 2023, când PUTEREA a dezvăluit întreaga caracatiță a acestor interese uriașe ucrainene în defavoarea țării noastre.

Aurescu minte cum respiră

Primul care a mințit public că nu a fost informat despre faptul că Ucraina vrea să adâncească canalalele Bâstroe și Chilia a fost ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. Pe 16 ianuarie 2023, Direcția Generală Mobilitate și Transport a Comisiei Europene a transmis reprezentantului permanent adjunct al Reprezentanței permanente a României pe lângă UE, Clara Stanciu, că la Comisia Europeană s-a primit o ”solicitare oficială din partea Ucrainei de a adapta căile navigabile interioare pe Dunăre la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) indicativă” și că ”Ucraina a solicitat Comisiei să adauge la rețea alinierile căilor navigabile interioare ale estuarelor Chilia și Bâstroe ale Dunării”.

Conform legislației în vigoare și a cutumelor diplomatice, imediat după solicitarea Direcțieia Generale Mobilitate și Transport a Comisiei Europene, reprezentantul permanent adjunct al Reprezentanței permanente a României pe lângă UE, Clara Stanciu, că deh ambasadoarea Raluca-Iulia Matei este doar …de decor, a transmis solicitarea ambasadoarei Andreea Păstârnac și…atenție, ministrului de Externe Bogdan Aurescu. Ulterior, pe 18 ianuarie 2023, solicitarea Comisiei Europene a ajuns la ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu și la cel al Mediului, Barna Tanczos. Și PUTEREA deține dovada că acești trei miniștrii au fost informați încă din 16 și 18 ianuarie 2023 de solicitarea Comisiei Europene.

Întâlnirea fulger pe… mute de la Ministerul Transporturilor

Abia, pe 7 februarie 2023, un șef de serviciu din Ministerul Transporturilor îi trimite unui director din Ministerul Mediului ”documentele atașate referitoare la solicitarea UA cu privire la extinderea hărților indicative TEN-T pentru căile navigabile prin includerea brațului Chilia și a canalului Bâstroe, demersuri sensibile pentru RO, care ridică dificultăți pentru navigația pe canalul Sulina”. Ulterior, pe 9 februarie 2023, PUTEREA a semnalat faptul că, pe repede înainte, Ministerul Transporturilor a încropit o întâlnire fulger la Palatul CFR cu reprezentanți ai Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) și ai administrațiilor fluviale. Scopul a fost: Ucraina a demarat de câteva luni lucrările de adâncire a canalului Bâstroe și acum se pregătește pentru aceleași lucrări pe Canalul Sulina, fără acordul autorităților române, dar, mai ales solicitarea Comisiei Europene. Dar, faptul că s-a dorit bagatelizarea și totodată mușamalizarea acestei întâlniri este faptul că nici Ministerul Transporturilor, nici cel al Mediului Mediului și nici cel de Externe n-au scos o vorbă despre această întâlnire și drept dovadă că nu există niciun comunicat de presă în acest sens.

Grindeanu: Nu e treaba Ministerului Transporturilor ci a Externelor și Mediului”

Când PUTEREA a dezvăluit pe 15 februarie 2023 că, atenție, până pe 16 februarie 2023, România trebuie să comunice Comisiei Europene un feedback despre faptul că Ucraina cere acordul țării noastre pentru adâncirea canalelor Chilia și Bâstroe a ieșit ministrul Sorin Grindeanu cu o declarație surprinzătoare prin care se spală pe mâini și pasează răspunderea către alți miniștrii. ”Noi am provocat această întâlnire la Ministerul Transporturilor, deşi nu e neapărat treaba MTI.

Este mai mult o chestiune care ţine de Ministerul Afacerilor Externe şi al Mediului, pentru că vorbim de tratate internaţionale pe care toată lumea trebuie să le respecte şi pentru că vorbim de un posibil impact pe care asemenea de lucrări de dragare pe Bâstroe îl pot avea asupra mediului şi asupra Deltei Dunării”, a declarat Sorin Grindeanu.

Dacă nu era treaba Ministerului de ce te-ai amestecat în treaba Mediului și a Externele? De ce? Foarte simplu: pentru că unul dintre principalele domenii de activitatea ale Ministerului Transporturilor este cel naval care se ocupă și de tot ce înseamnă circulația și pe canalele din Delta Dunării.

Mai mult, Sorin Grindeanu a fost informat încă din 18 ianuarie 2023 de către reprezentantul permanent adjunct al Reprezentanței permanente a României pe lângă UE, Clara Stanciu, despre această problemă. De ce te-a informat dacă nu era treaba Ministerului Transporturilor?

Reacția penibilă a lui Aurescu

Dar, tupeul cel mai mare în acest caz este al ministrului de Externe Bogdan Aurescu care a precizat pe 16 februarie 2023 că până acum nu a fost informat de vreo instituție din România despre lucrări de adâncire a Canalului Bâstroe pe care le-ar face acum ucrainenii. Dar, faptul că reprezentanți ai Ministerului de Externe au participat la întâlnirea din 9 februarie 2023 de la sediul Ministerului Transporturilor unde s-a discutat solicitarea Ucrainei ce a însemnat?

Mai mult, deși a fost informat din 16 ianuarie 2023 despre solicitarea Comisiei Europene, de ce nu a solicitat informații de la instituții ale statului decât după semnalul dat pe 10 februarie 2023 de PUTEREA, adică abia în 13 februarie 2023. ” Ministerul Afacerilor Externe ”în 13 februarie a cerut Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării transmiterea unor informații cât mai complete și actualizate privind eventuale activități desfășurate de partea ucraineană în sectorul canalului de navigație Bâstroe și evaluarea instituției privind impactul acestora, iar ulterior a solicitat și Poliției de Frontieră Române transmiterea informațiilor rezultate în urma monitorizării activităților efectuate de autoritățile ucrainene sau de contractori ai acestora în sectorul canalului Bâstroe, precum și evaluarea caracterului acestora”. Atitutudinea și afirmațiile ministrului Bogdan Aurescu sunt penibile și de a dreptul revoltătoare.

Barna Tanczos tace …din aprilie 2022

 În schimb, Barna Tanczos este cel care a știut de mult timp de acest scandal și a tăcut. Și a acest aspect a fost confirmat pentru PUTEREA de guvernatorul Deltei Dunării Gabriel Teodosie Marinov: ”Prin aprilie 2022, reprezentanții Poliției de Frontieră din zona Chilia m-au informat că Ucraina a început să lucreze la adâncirea canalului Bâstroe.

Imediat, a  doua zi, eu am informat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, inclusiv pe ministrul Barna Tanczos, despre această situație, dar n-am avut niciun feedback nici până azi”. Mai mult, ministrul UDMR al Mediului a fost informat de solicitarea Ucrainei chiar de Comisia Europeană încă din data de 18 ianuarie 2023.

Practic, o situație extrem de gravă cum este solicitarea Ucrainei a fost bagatelizată și tratată cu indiferență de președintele Klaus Iohannis și, mai ales de ministrul de Externe Bogdan Aurescu, dar și de Sorin Grindeanu și Barna Tanczos, demonstrează că ”statul a eșuat”. Însă, modul cum au reacționat cei trei miniștrii ai cabinetului Ciucă ce poată să ne demonstreze: tupeu, munciună sau prostie? Sau toate trei la un loc? Oare de ce nu s-a convocat CSAT pentru solicitarea Ucrainei către Comisia Europeană?