Cine va fi noul CEO al Tarom. Nu vine din zona de aviație, dar are experiență la multinaționale  

Publicat: 14 oct. 2023, 13:30, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Cine va fi noul CEO al Tarom. Nu vine din zona de aviație, dar are experiență la multinaționale  

Compania Tarom va avea, de săptămâna viitoare, un nou CEO, care vine din zona corporatistă, așa cum se aștepta toată lumea, după declarațiile făcute în urmă cu câteva săptămâni de către Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.  

Noul manager, care urmează să fie numit în zilele următoare la Tarom, este Bogdan Popescu, care are o bogată experiență la multinaționale cunoscute precum Microsoft, Metro și Shell, potrivit DCbusiness.ro.

Se confirmă, astfel, declarația recentă a ministrului Transporturilor, care spunea că este foarte probabil ca la Tarom să fie numit un nou manager general, provenit din zona corporatistă, ca soluție pentru pierderile pe care compania le înregistrează de mai mulți ani.

Sorin Grindeanu mai spunea că acesta „nu are neapărat o legătură cu zona de aviaţie, dar are foarte mare legătură cu modul în care se conduce o companie multinaţională. Poate că asta este soluţia pentru a ieşi din acest cerc vicios”.

Bogdan Popescu este un manager executiv cu peste 25 de ani de experiență, cu o bază solidă în activități comerciale și operaționale, în domenii precum petrol și gaze, comerț en-gros, agricultură și IT, după cum spune chiar el în cv. Printre companiile de top la care a lucrat de-a lungul timpului se află Microsoft, Metro și Shell, unde a deținut diferite funcţii.

2007, ultimul an cu profit

Transportatorul aerian național Tarom este pe pierdere de ani buni, ultimul an când a fost înregistrat profit fiind 2007. Pentru 2023, compania estimează pierderi de 62,4 milioane lei în acest an şi venituri totale de 2 miliarde lei, potrivit proiectului de Ordin al ministrului Transporturilor privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Tarom, publicat în dezbatere în urmă cu câteva luni.

În cel mai realist scenariu, 2024 ar fi anul în care rutele ajung profitabile, în timp ce în cel mai pesimist scenariu, 2027 ar fi anul în care rutele ajung profitabile.