Cine va fi noul ministru al Agriculturii

Publicat: 01 iul. 2022, 09:30, de Ion Teleanu, în Bursa Zvonurilor , ? cititori
Cine va fi noul ministru al Agriculturii

La ora actuală este o agitație incredibilă în organizațiile județene ale PSD privind nominalizarea succesorului lui Adrian Chesnoiu de conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Potrivit negocierilor politice, ministrul Agriculturii va fi propus de către PSD Olt unde jupân este baronul Paul Stănescu. Deja organizația județeană condusă de Marius Oprescu a decis cine numele viitorului ministru al Agriculturii.

Este vorba despre deputatul PSD de Olt Florin Ionuț Barbu – președinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaților și fost director general la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) în era Dragnea.

Acesta este nimeni altul decât nepotul secretarului general al PSD, baronul Paul Stănescu. În schimb, vreo 20 de organizații județene ale PSD îl susțin pe fostul ministru Petre Daea. Rămâne de văzut dacă Paul Stănescu va mai controla sau nu agricultura românească.