Voluntari – Viitorul, etapa a 7-a. Ora și televizarea

Aflat abia pe locul 13 în Liga I, dar cu 4 puncte obținute în ultimele două meciuri, 4-1 cu Astra și 1-1 cu CFR Cluj, Viitorul pare să fie pe un trend ascendent înaintea confruntării cu Voluntari. Cele două formații se vor înâlni luni, în etapa a 7-a a Ligii I.

Meciul va avea loc în localitatea ilfoveană, de la ora 18:00 și va fi transmis în direct pe Digi Sport 1 și Look Sport. Președintele Viitorului, Gică Popescu (53 de ani), a prefațat disputa cu ilfovenii.

„Voluntariul a început mai bine acest sezon. Noi am început mai greu, dar încet-încet jucătorii au înțeles ce le cere noul antrenor (nr: Ruben de la Barrera) și jucăm din ce în ce mai bine, iar rezultatele au venit. Sper să o ținem în același trend și să facem un joc bun cu Voluntari”, a declarat Gică Popescu pentru puterea.ro.

Internaționalii de tineret Radu Boboc și George Ganea au fost depistați pozitiv la testele Covid-19 și vor lipsi din lotul echipei dobrogene. Înaintea jocului de luni, 19 octombrie, Voluntariul are 10 puncte și ocupă locul 7, în timp ce Viitorul e pe 13, cu 6 puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

India va depăși China la numărul de locuitori, în acest an

India ar putea fi țara cea mai populată din lume până la mijlocul acestui an, depășind China cu aproape trei milioane de locuitori, potrivit...