Ciprian Ciucu, despre candidatura la Primăria Capitalei: Nu vreau să fiu primar degeaba!

Publicat: 30 mai 2025, 06:30, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
Ciprian Ciucu, despre candidatura la Primăria Capitalei: Nu vreau să fiu primar degeaba!

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 și prim-vicepreședinte al PNL, nu exclude o candidatură la Primăria Generală a Capitalei, dar spune că o decizie va fi luată abia după ce partidele stabilesc noua formulă de guvernare. Acesta a declarat că nu își dorește să ocupe o funcție doar de dragul titlului, ci doar dacă va avea sprijin politic real și posibilitatea de a implementa proiecte.

Ciucu pune condiții pentru a candida

Într-un interviu acordat RFI, liberalul a subliniat că, în acest moment, o eventuală candidatură nu a fost discutată formal în interiorul PNL. Discuțiile sunt puse „pe pauză” până la finalizarea negocierilor pentru noul Executiv.

Ciprian Ciucu a menționat că a avut o scurtă conversație cu Ilie Bolojan, colegul său de partid, în care au convenit că o astfel de decizie trebuie analizată abia după clarificarea peisajului politic: „nu mai vrem să punem carul înaintea boilor”, a punctat el.

„Nu există această discuție în PNL în acest moment. Am avut o discuție foarte scurtă, de câteva secunde, cu domnul Ilie Bolojan și am convenit împreună că noi o să discutăm despre acest subiect după ce vom forma Guvernul, nu mai vrem să punem carul înaintea boilor”, potrivit Mediafax.

Deși nu a luat o decizie finală, Ciprian Ciucu afirmă că se simte pregătit pentru o eventuală preluare a Primăriei Generale. Argumentul său principal: experiența acumulată în ultimul deceniu în gestionarea problemelor orașului. El consideră că are un avantaj clar față de alți candidați deja anunțați, pe care îi descrie drept „nou veniți”, fără o înțelegere profundă a realităților administrative ale Bucureștiului.

„Evident, sunt unul dintre cei mai calificați, că mă ocup de București de peste zece ani, adică nu sunt un nou venit, cunosc în amănunt problemele Bucureștiului, mult mai mult decât cei mai mulți care s-au anunțat, care sunt nou veniți”, a declarat primarul Sectorului 6.

Nu vrea un mandat de decor

„Sunt unul dintre cei mai calificați pentru această funcție”, a transmis Ciucu, argumentând că se ocupă de București „de peste zece ani” și cunoaște în detaliu provocările orașului.

Primarul Sectorului 6 subliniază că nu își dorește un mandat simbolic, în care să nu poată produce schimbări reale. Candidatura sa depinde, în mare măsură, de posibilitatea formării unei majorități politice solide în Consiliul General, care să îi permită să guverneze eficient. „Vreau să fiu primar dacă pot să am o majoritate și dacă pot lucra”, a afirmat el, lăsând de înțeles că o funcție fără putere efectivă de decizie nu îl interesează.

„Nu sunt nici eu decis, urmează să mă decid (…), să văd care este impactul pe care eu l-aș putea avea în doar trei ani asupra acestui oraș sau mai puțin de trei ani. Venim iarăși într-un context foarte-foarte dificil și nu vreau să fiu primar degeaba, vreau să fiu primar, dacă pot să am o majoritate și dacă pot lucra”