Ciprian Ciucu propune reglementări privind publicitatea comercială în Bucureşti

Publicat: 13 iul. 2022, 08:14, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Ciprian Ciucu propune reglementări privind publicitatea comercială în Bucureşti

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, propune reglementări privind publicitatea comercială în Bucureşti, având în vedere „harababura” din punctul de vedere al modului în care sunt prezentate firmele.

Ciucu a precizat, marţi, la o dezbatere, că mai mulţi designeri au întocmit pentru Administraţia Comercială a Sectorului 6 un ghid de publicitate comercială în această zonă administrativ-teritorială.

„Îl propunem pentru Bucureşti şi pentru celelalte sectoare, dacă este cazul. Dacă ar fi adoptat la nivel de Bucureşti, ar fi cu atât mai uşor pentru toată lumea (…). În Bucureşti nu există niciun fel de reglementare sau, dacă există, nu este aplicată şi avem o harababură permanentă din punctul de vedere al imagisticii sau al modului în care sunt prezentate firmele, dând un aspect foarte neplăcut oraşului”, a spus edilul.

El a menţionat că ghidul cuprinde reglementări privind modul de semnalizare a firmelor de pe faţadele restaurantelor, farmaciilor şi diferitelor afaceri din sectorul 6.

Ciprian Ciucu a afirmat că ghidul are, printre altele, prevederi referitoare la cât de mare să fie o siglă, raportat la dimensiunea şi volumul unei clădiri, cum să arate logoul sau partea de consolă, dimensiunea textului şi tipul de font, tipuri de tehnologii recomandate.

Unul dintre designerii care au lucrat la acest ghid, Bogdan Dumitrache, a menţionat că printre problemele semnalate se numără faptul că suprafeţele vitrinelor sunt pline de autocolante, imagini, culori „cât mai ţipătoare”.

Printre reglementările din ghid sunt: înălţimea firmei de cel mult 25% din cea a vitrinei, denumire/logo centrate sau în dreptul intrării, „fonturi îngrijite, nedistorsionate”, litere volumetrice, copertine, inscripţionări pe vitrină.

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a apreciat utilitatea ghidului. „Încurajăm ca acest ghid să fie adoptat la nivelul tuturor sectoarelor, poate chiar un ghid la nivelul Capitalei ar rezolva problema pentru toată lumea”, a spus el, atrăgând atenţia asupra necesităţii de a reglementa acest domeniu.

Viceprimarul sectorului 5 Oleg Burlacu este de părere că trebuie elaborat un regulament în domeniu pentru Capitală, care să fie ridicat la nivel de lege organică.