Ciprian Șerban, bilanț de ministru în ziua în care PSD decide soarta lui Bolojan: Atunci când investim în România, România crește (VIDEO)
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a prezentat luni un bilanț al investițiilor din sectorul său chiar în ședința în care social-democrații dezbat retragerea sprijinului pentru premierul Ilie Bolojan. Oficialul a vorbit despre 8,4 miliarde de euro atrași în transporturi și a transmis că doar prin investiții, România poate crește.
Ciprian Șerban, discurs în fața social-democraților reuniți pentru decizia privind Bolojan
Reuniunea PSD de luni, de la Palatul Parlamentului, este una cu miză urială pentru actuala coaliție. Social-democrații urmează să stabilească dacă îi retrag sprijinul politic premierului Ilie Bolojan.
Ministrul Transporturilor a luat cuvântul cu un bilanț detaliat al activității sale. Ciprian Șerban a ținut să sublinieze că rezultatele vin în pofida presiunilor bugetare.
„Astăzi nu vorbim despre promisiuni. Astăzi vorbim despre fapte, despre rezultate concrete, despre muncă dusă până la capăt și despre un adevăr pe care nu-l mai putem ocoli. România se dezvoltă atunci când investește în infrastructură„, a declarat ministrul.
Buget record de 8,4 miliarde de euro în transporturi
„Vorbim despre 8,4 miliarde de euro investiți în transporturi. Un buget record nu pe hârtie, nu în discursuri, ci în șantiere deschise, în proiecte în derulare, în kilometrii de autostradă construite„, a spus ministrul.
El a explicat că performanța a fost posibilă în condițiile reducerii alocării de la bugetul de stat, prin creșterea absorbției fondurilor europene.
Ministrul a trecut apoi la rezultatele din teren: peste 500 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres dați în circulație în ultimii ani, iar alți 720 de kilometri de drumuri de mare viteză se află în lucru. Până la finalul anului 2026, 255 de kilometri urmează să fie dați în trafic, iar 465 de kilometri rămân în execuție.
Fonduri europene deblocate și 4,2 miliarde de euro prin programul SAFE
Ciprian Șerban a anunțat că, prin programul SAFE, au fost obținute peste 4,2 miliarde de euro, bani alocați pentru investiții în infrastructura din zona Moldovei. Banii sunt destinați conectării Republicii Moldova și Ucrainei cu Europa, prin A7 spre sud și A8 spre vest.
Ministrul a vorbit și despre deblocarea fondurilor europene alocate prin PNRR.
„După aprobarea modificării PNRR, o serie de proiecte care prezentau risc de nefinalizare până la 31 august 2026 au fost incluse în programul de transport 2021-2027. Evitând în acest mod pierderea fondurilor sau supraîncărcarea bugetului de stat„, a precizat acesta.
Aviație, cale ferată și sectorul naval, investiții de sute de milioane
Pe componenta aeriană, ministrul a anunțat aproximativ 106 milioane de euro alocați pentru modernizarea infrastructurii aeroportuare. Pista 1 de la Aeroportul Otopeni este în proces de modernizare, iar proiectele includ extinderi și conectarea cu rețeaua de metrou.
În sectorul feroviar, peste 1,6 miliarde de lei au fost alocate pentru modernizarea infrastructurii. Coridoarele europene sunt în transformare, liniile se electrifică, stațiile se modernizează, iar trenuri electrice noi circulă deja pe rutele din România.
Sectorul naval primește investiții de 386 de milioane de euro.
„Achiziția portului Giurgilești este un pas major spre dezvoltarea portului Constanța ca hub strategic la Marea Neagră„, a spus Șerban.
Mesaj direct către PSD: „Stagnare sau dezvoltare?”
Ministrul a acuzat că s-a lovit de un blocaj, din cauza șefului Executivului.
„Nu am reușit să obținem o alocare mai mare de la bugetul de stat pentru investiții și asta a fost decizia premierului. Astfel, continuăm toate investițiile pe fonduri europene„, a declarat Ciprian Șerban.
În finalul discursului, ministrul a lansat un apel direct către social-democrați, în chiar momentul în care aceștia decid soarta premierului Bolojan. „
„Și tocmai de aceea, acesta este momentul în care trebuie să alegem. Stagnare sau dezvoltare? Blocaj sau continuitate? Retorică sau rezultate? România nu mai are timp de pierdut; infrastructura nu este un lux; este fundația pe care construim economia, siguranța și viitorul. Astăzi nu cerem încredere pe baza unor promisiuni, o cerem pe baza rezultatelor. Pentru că adevărul este simplu. Atunci când investim în România, România crește„, a spus ministrul.