Circa 300 de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă, din 24 iulie. Care sunt zonele vizate

Publicat: 21 iul. 2023, 18:01, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Circa 300 de blocuri din Capitală  rămân fără apă caldă, din 24 iulie. Care sunt zonele vizate

Circa 300 de blocuri din mai multe sectoare ale Capitalei rămân fără apă caldă, începând de luni, 24 iulie, anunță Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB).

Astfel, urmează să fie efectuate lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei primare, în zone din sectoarele 1, 3, 4, 5 și 6 din Capitală.

Iată care sunt zonele vizate de intervenții:

1. Conducta Dn 600mm, în zona Calea Griviței din Sectorul 1, unde se efectuează lucrări de reîntregire a magistralei, după finalizarea lucrărilor de primă urgență. Pentru aproximativ 20 blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 25 iulie ora 09.00 și 28 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1981, această porțiune de rețea având peste 40 de ani de funcționare.

2. Conducta Dn 400 mm, în zona străzii Zizin din Sectorul 3, unde se efectuează lucrări de reparații pe Magistrala II Sud și unde vor fi înlocuiți aproximativ 35 de metri de conductă tur/retur cu același diametru. Pentru aproximativ 95 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 24 iulie, ora 10.00 și 28 iulie, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1990, această porțiune de rețea având aproape 35 de ani de funcționare.

3. Conductă Dn 600mm, în zona străzii Străduinței nr. 4, (în parcarea aferentă blocului A5), aleea Ciceu nr. 8-10 (în parcarea și carosabilul aferente blocului R10) din Sectorul 4. Se vor executa lucrări de înlocuire a aproximativ 50 de metri de conductă cu același diametru. Pentru aproximativ 90 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 24 și 31 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1977, această porțiune de rețea termică primară având peste 45 de ani de funcționare. Din motive tehnice, lucrarea nu a putut fi executată în perioada 17 – 21 iulie 2023.

4. Conductă Dn 250 mm, în zona străzii Locotenent Colonel Constantin Marinescu din Sectorul 5. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către aproape 40 de blocuri, în perioada cuprinsă între 21 și 28 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1969, această porțiune de rețea termică primară având aproape 55 de ani de funcționare.

5. Conducta Dn 400mm, în zona Bulevardului 1 Mai din Sectorul 6, unde se continuă lucrările de înlocuire a reţelei primare. Pentru aproximativ 65 blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, în perioada cuprinsă între 23 și 26 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1977, această porțiune de rețea având peste 45 de ani de funcționare.

Termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor, iar finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea lor, în directă legătură cu starea de degradare a conductelor, arată Termoenergetica.