Cirque du Soleil vine la Bucureşti, în februarie

Publicat: 15 feb. 2024, 11:37, de Viorela Pitulice, în LIFESTYLE , ? cititori
Cirque du Soleil vine la Bucureşti, în februarie

Cirque du Soleil revine la Bucureşti, în februarie, cu o nouă producţie, care are programate, în acest an, reprezentanţii în 20 de oraşe din Belgia, Franţa, Marea Britanie, Irlanda, SUA şi România.

Primele spectacole ale anului pentru Cirque du Soleil vor fi prezentate la București. Este vorba de spectacolul „OVO”, ale cărui reprezentaţii sunt programate în perioada 15 – 18 februarie, la Romexpo – Pavilionul A: 15 februarie – ora 19,30, 16 februarie – ora 19,30, 17 februarie – trei reprezentaţii de la orele 11,30; 15,30 şi 19,30 şi 18 februarie – două reprezentaţii de la orele 13,00 şi 17,00.

„De la greieri puternici care sar pe trambuline până la un păianjen hipnotic care se contorsionează în interiorul pânzei sale, OVO emană un spectacol extraordinar pentru a gâdila imaginaţia. Amuzant şi haotic, dar adorabil şi minunat, OVO ne farmecă copilul din interior cu exuberanţa sa dulce. Format din 100 de oameni din 25 de ţări diferite, inclusiv 52 de artişti, OVO („ou” în limba portugheză) aduce pe scenă acte acrobatice de nivel înalt care redefinesc limitele corpului uman”, informează agenția Events.

Tradiție de peste 4 decenii

Compania Cirque du Soleil a luat naştere în zona metropolei Quebec, din Canada, la începutul anilor 1980. Începuturile se leagă de o trupă de artişti fondată de Gilles Ste-Croix care și-a început reprezentațiile pe străzile din Baie-Saint-Paul, un sat de pe malul râului St. Laurent, lângă Quebec City.

Publicul i-a cunoscut mai întâi sub numele de „Les Echassiers de Baie-Saint-Paul” (Oamenii pe picioroange din Baie-Saint-Paul), acesta fiind nucleul a ceea ce avea să devină Cirque du Soleil. Grupul a început cu un spectacol eclectic, cu jonglerii, dansatori, fachiri şi muzicieni. După câțiva ani, grupul şi-a perfecţionat reprezentaţiile, iar Guy Laliberte, membru al Les Echassiers, a decis că a venit momentul să plece şi în afara oraşului natal.

În 1984, pentru a marca cea de-a 450-a aniversare a descoperirii Canadei de către Jacque Cartier, a fost realizat un turneu în provincie. Acest spectacol ambulant a oferit o abordare unică a artelor circului: fără animale, impresionant, dramatic, contemplativ.

Spectacolele de stradă au prezentat costume şocante, lumini magice şi muzică originală. Laliberte a numit această nouă trupă mobilă ”Cirque du Soleil’‘ pentru că, în propriile sale cuvinte, „Soarele simbolizează tinereţea, energia şi puterea”. Un nume potrivit, întrucât o nouă eră a răsărit în lumea artelor circului.

Cirque du Soleil a făcut valuri pe scena internaţională pentru prima dată în 1987, când a avut loc primul turneu în SUA. Spectacolul „We Reinvent the Circus” a uimit deopotrivă fanii Festivalului de la Los Angeles şi mass-media prin abordarea sa unică a circului.

Sediul internaţional al companiei este situat acum în Montreal, dar există mai multe birouri locale din întreaga lume.

Repertoriu bogat

Repertoriul Cirque du Soleil a inclus spectacole precum „Saltimbanco” (1992-2012), „Alegria” (1994-2013), „Quidam” (1996-2016), „La Nouba” (1998-2017). „Alegria” a avut cinci reprezentaţii la Bucureşti, în septembrie 2013.

În prezent, secţiunea Spectacole curente a companiei, include, pe lângă „OVO”, încă 20 de evenimente programate pentru anul 2024, în mai multe colţuri ale lumii: printre acestea se numără „Mad Apple” – cea mai sălbatică ieşire din New York City vine pe scena din Las Vegas; „Ka” – o aventură epică a iubirii şi conflictului (Las Vegas); „Michael Jackson ONE” – omagiu electrizant adus Regelui Pop (Las Vegas); „Mystere” – noi acrobaţii senzaţionale (Las Vegas); „O” – o lume acvatică a acrobaţiilor şi teatrului liric (Las Vegas); „The Beatles LOVE” – o revoluţie muzicală (Las Vegas); „Alegria” – o revenire pentru reaprinderea puterii tinereţii (6 oraşe din Spania şi Regatul Unit).