Cîţu: Am fost foarte plăcut surprins când social-democraţii au înţeles că promisiunea lor de creştere a pensiilor cu 40% nu se poate face

Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că a fost plăcut suprins de faptul că PSD a renunţat la promisiunea lor de creştere a pensiilor cu 40%.

 „Toţi vrem să creştem pensii, toţi vrem ca oamenii să trăiască mai bine, de aceea am susţinut această creştere cu 10% a pensiilor şi am fost foarte plăcut surprins când social-democraţii au înţeles că promisiunea lor de 40%  nu se poate face. Nu vreau să ajungem în această situaţie, să fie astăzi o promisiune de 11%, discutăm şi arată pe hârtie că nu se poate ajunge acolo”, a  afirmat liderul PNL. 

Întrebat dacă se pot majora pensiile în acest an, Florin Cîţu a răspuns: „Nu cred că se poate face anul acesta o majorare, dar dacă există spaţiu fiscal o voi susţine”.

„Dacă putem să creştem pensiile anul acesta şi să rămânem în deficit de 5,84, sunt de acord deşi eu cred că în condiţiile de astăzi, cu inflaţia şi dobânda mare ar trebui să fim mai ambiţioşi pe partea de deficit. Doar aşa poţi să scazi şi inflaţia şi dobânzile. Trebuie să ne gândim la toţi românii care au credite şi la cei care investesc, care iau împrumuturi şi investesc, că şi ei vor fi afectaţi”, a completat Cîţu.

3 COMENTARII

  1. Românii sunt cei mai nefericiți care au fost în mai mult de jumătate de secol și nu au copii. Românii au, de asemenea, mai puțini copii decât oricând, rata natalității din țară scăzând pentru al treizecilea an consecutiv în 2021, la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată. Există o mulțime de motive pentru care românii nu au mai mulți copii. Căsătoria scade atât de rapid încât persoanele căsătorite vor deveni în curând o minoritate .
    Românii nici măcar nu fac atât de mult sex și nici măcar nu se masturbează, ceea ce semnalează o lipsă de interes.

    Tovarăşe Cîţu ! Mesajul de bază pe care îl transmite o societate deprimată și fără copii este că viața este atât de mizerabilă, cine ar vrea să o trăiască?

    O populație fericită este aceea care înflorește de procreare, atât de îndrăgostită de miracolul ei, încât alege să o plătească cu mândrie pentru ca generațiile viitoare să experimenteze același dar. Că indiferent de încercările ei, viața merită trăită și merită dăruită altora.

    În schimb, respingerea vieții a celui nenăscut din ciudă față de o civilizație pretins diabolică și care se prăbușește este un semnal de angoasă adânc înrădăcinată în creștere astăzi.

  2. Bai tembelule,ce inseamna la tine cresterea economica?!?sa iei banii de la pensionarii,ce au fost odata clasa de mijloc,si sa ii dai la cei care stau in bodegi si la birt cu coatele pe gard,sau la cei care nu contribuie si va ajuta la hotii?!?ca sa nu va bage in puscarii,precum meritatii?!?vi se apropie sfarsitul,trebuie regandit sistemul,atata timp,cat,pus la putere 9mul nu mai este om,devine fiara!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...