Cîțu și pensiile speciale ale primarilor: ”Există o reformă a sistemului de pensii, acolo vom lua măsuri” VIDEO

Publicat: 16 oct. 2021, 20:20, de Mihaela Verdes, în ESENȚIAL , ? cititori
Cîțu și pensiile speciale ale primarilor: ”Există o reformă a sistemului de pensii, acolo vom lua măsuri” VIDEO

Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, 16 octombrie, că există o reformă a sistemului de pensii. Aceasta va viza toate tipurile de pensii, inclusiv ale aleşilor locali. Astfel a explicat premierul refuzul PNL de a vota eliminarea acestor pensii prin lege în Parlament.

Parlamentarii PNL au votat, la fel ca cei ai PSD, un raport de respingere a legii prin care pensile speciale ale primarilor și președinților de CJ erau abrogate. Proiectul era inițiat de USR PLUS.

Explicațiile lui Cîțu pentru pensile speciale ale primarilor

Cîțu a explicat că nu are sens să fie luate decizii în Parlament, care sunt împotriva a ceea ce doresc să facă în viitor.

„Aici eu aş vrea să fim foarte pragmatici. În fosta coaliţie aveam un grup de lucru care trebuia să găsească soluţii pe sistemul de pensii. Noi vrem să trecem toate pensiile pe principiul de contributivitate.

Nu are sens să avem în Parlamentul României şi asta i-am rugat pe parlamentarii PNL, tot felul de proiecte în Parlamentul României care merg împotriva a ceea ce facem noi în programul de guvernare.

Există o reformă a sistemului de pensii, acolo vom lua măsuri pentru toate tipurile de pensii şi aceste pensii vor fi incluse acolo. Nu are sens să luăm decizii în Parlamentul României care merg împotriva a ceea ce vom face în viitor”, a afirmat Cîţu.