Cîțu ține PMP-ul la guvernare și la șefia Autorității pentru Administrarea Activelor Statului

Chiar dacă PMP nu mai este la guvernare de mai bine de un an de zile, totuși pemepiștii au mai rămas pe funcții bine remunerate atât în administrația locală, dar și centrală.

Claudiu Palaz: „Pentru PMP Constanța este o onoare să avem un reprezentant la nivel național”

Un caz elocvent în acest sens este Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), unde unul dintre cei trei vicepreședinți este de la PMP. Prin Decizia nr. 236/5.05.2020 a fostului premier Ludovic Orban, începând din 5 mai 2020, Ruana Florina Ceaușescu (Senopol), susținută și promovată de organizația PMP Constanța, a fost numită în funcția de vicepreședinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului.  

„Pentru PMP Constanța este o onoare să avem un reprezentant la nivel național. În experiența profesională de până acum, Ruana a dat dovadă de profesionalism și seriozitate și sunt convins că nu ne va dezamăgi”, a declarat imediat după numirea acesteia Claudiu Palaz, președintele PMP Constanța. Tot atunci PMP a precizat că ” Ruana Ceaușescu este membru PMP Constanța din 2016 și s-a implicat activ în campania de la alegerile locale, susținându-l pe Claudiu Palaz”. 

Cu toate că PMP a ieșit de mult timp de la guvernare, Ruana Ceaușescu de la PMP a rămas pe funcția de vicepreședinte AAAS. Însă, ceea ce se știe mai puțin este faptul că Ruana Ceaușescu este o fostă ziaristă din Vâlcea care și-a descoperit vocația politică la Constanța alături de partenerul ei de viață, Virgil Cristian Senopol, consilier județean PMP.

De ce nu a fost demisă de fostul premier Florin Cîțu? Foarte simplu. Cei doi se cunosc destul de bine și, ca atare, așa a rămas PMP-ul la guvernare, și cu USR și cu PSD, ocupând și acum un post care ar fi trebuit să ajungă în cabinetul Ciucă la PSD.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...