„Cîţu vrea să stea pe scaunul Brătienilor pentru că a făcut puşcărie că e beţiv?”

Marcel Ciolacu critică lipsa de reactive a președintelui Klaus Iohannis și a liderilor USR-PLUS în cazul condamnării penale a lui Florin Cîțu, care a fost închis două zile în Statele Unite, după ce a fost găsit beat la volan.

„Avem o lege foarte clară în care nu poţi să fii membru al Guvernului României atâta timp cât ai săvârşit o infracţiune. În lege nu specifică când ai săvârşit infracţiunea – la tinereţe sau la bătrâneţe. Mai ridicol mi se pare ce fac unii lideri ai Partidului Naţional Liberal care aruncă în derizoriu această infracţiune. Vreau să vă reamintesc că suntem pe primul loc în Europa la accidente produse din cauza alcoolului şi la decese în rândul copiilor ucişi de şoferi beţi. Declaraţiile făcute de anumiţi lideri ai Partidului Naţional Liberal spun că este normal să conduci beat. Dar cel mai grav este că domnul Cîţu a săvârşit o infracţiune, preşedintele nu poate să-l demită, dar preşedintele României poate să-i ceară demisia. De 48 de ore preşedintele României se face că nu vede legea şi nu cere demisia primului ministru”, a declarat Marcel Ciolacu, joi seară, într-o intervenţie telefonică la B1 Tv.

El a susţinut că „domnul Cioloş şi domnul Barna au dispărut deodată, fără penali în funcţii publice”.

Ciolacu consideră că „din documentele din Statele Unite este evident că este încadrat la infracţiune şi a şi făcut două zile de puşcărie pentru această infracţiune”.

Liderul PSD l-a catalogat pe Cîţu drept „un infractor internaţional, pentru că săvârşit infracţiunea în alt stat decât în cel în care are cetăţenie” şi l-a acuzat pe premier că „a tăinuit o infracţiune”.

„Preşedintele României nu cunoştea aceste detalii? Preşedintele României desemnează un prim ministru fără să aibă toate detaliile? Vechii lideri ai PNL au făcut puşcărie parcă pentru valorile liberale, pentru principii. Cîţu vrea să stea pe scaunul Brătienilor pentru că a făcut puşcărie pentru că e beţiv?”, a afirmat Marcel Ciolacu.

„Nu ai dreptul la acces la informaţii clasificate cât timp eşti infractor. Nu o ştie domnul Iohannis? (…) Unde este preşedintele României care cerea de trei ori pe zi fără penali în funcţii publice?”, a mai spus Ciolacu.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Armata română, operațiune de căutare a unei drone

Armata română, operațiune de căutare a unei drone

Armata română caută o dronă. Echipe ale Armatei Române, Jandarmeriei, SRI și ISU caută vineri o dronă militară care ar fi căzut pe terenul...

Inspector ITM implicat în acoperirea unui accident de muncă mortal în...

O operațiune de amploare a avut loc joi seară, când autoritățile au efectuat percheziții și au reținut mai mulți suspecți în legătură cu un...