Ciucă a primit un premiu pentru atitudine patriotică autentică și sprijinirea valorilor creștine

Publicat: 14 dec. 2023, 12:51, de Mariana Olteanu, în POLITICĂ , ? cititori
Ciucă a primit un premiu pentru atitudine patriotică autentică și sprijinirea valorilor creștine

Nicolae Ciucă a fost premiat în cadrul Galei Capital cu premiul pentru atitudine patriotică și sprijinirea valorilor creștine. Liderul PNL a susținut un discurs de mulțumire.

„Dedic acest premiu tuturor românilor care își fac în mod corect datoria față de țară și care își cresc copiii în respectul față de România și față de tradițiile ei creștine”, a transmis Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă consideră premiul un simbol al valorilor necesare tuturor. În plus, liderul PNL e de părere că patriotismul nu are nevoie de recunoaștere publică, dar România are nevoie de revalorizarea ideii patriotice.

„Avem nevoie de voci care să vorbească despre ceea ce ne unește ca națiune. Despre succesele României și mândria de a fi român, despre efortul de a ne clădi împreună un viitor mai bun. De asemenea, consider că avem nevoie de o viață publică ghidată de valorile creștine, inclusiv de ideea că există un bine comun la care suntem cu toții datori să contribuim”, a subliniat Ciucă.