„Valorificăm resursele de care România beneficiază prin PNRR şi pregătim pentru această toamnă transmiterea celei de a doua cereri de plată, fundamentată pe realizarea a ceea ce ne-am asumat că facem în primele două trimestre ale acestui an, mai exact îndeplinirea a 51 de noi jaloane/ţinte”, a afirmat Ciucă, potrivit unui mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului.
El a adăugat că Executivul monitorizează „cu atenţie” angajamentele asumate prin acest mecanism european de finanţare pentru ca România să beneficieze de aproape 30 de miliarde de euro.
„Am semnat deja contracte de finanţare pentru construcţia de creşe, renovarea unor obiective sociale importante sau construcţia altora noi, performante energetic, pentru realizarea de locuinţe destinate tinerilor specialişti din sănătate şi învăţământ, pentru mobilitate urbană verde şi dezvoltarea durabilă a localităţilor. Autostrada Moldova, proiect aşteptat de mulţi ani, are perspective certe de finanţare din PNRR după ce contractul a fost, de asemenea, semnat. Împreună cu resursele alocate prin Politica de Coeziune şi prin exerciţiile bugetare multianuale, fondurile alocate României de Uniunea Europeană reprezintă o resursă cheie pentru dezvoltarea pe termen scurt, mediu şi lung a economiei şi societăţii româneşti”, a indicat prim-ministrul.
Comisia Europeană a informat că a aprobat joi o evaluare preliminară pozitivă a primei cereri de plată a României, în valoare de 2,6 miliarde euro, din care 1,8 miliarde euro sub formă de granturi şi 0,8 miliarde euro sub formă de împrumuturi, în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă (MRR), instrumentul-cheie aflat în centrul NextGenerationEU.