Ciucă, depre noile plafoane la prețul energiei: „Consolidăm și să extindem măsurile de protecție a populației și economiei”. Noile tarife

Publicat: 01 sept. 2022, 18:09, de Cezar Amariei, în News
Ciucă, depre noile plafoane la prețul energiei: „Consolidăm și să extindem măsurile de protecție a populației și economiei”. Noile tarife
Nicolae Ciuca

Noile plafoane la prețul energiei sunt luate pentru „protecția populației și economiei”, a transmis primul – ministru, la începutul ședinței de Guvern.  Schema ce va intra în vigoare de azi introduce prețuri diferite, în funcție de consum, încurajând economisirea energiei.

„Prin modificările pe care le vom aduce nu facem altceva decât să consolidăm și să extindem măsurile de protecție a populației și economiei de creșterile prețurilor energiei și gazelor naturale. Odată ce va fi publicată în Monitorul Oficial, începând cu această zi am extins și perioada de valabilitate cu un an, până la data de 31 august 2023”, a declarat primul ministru.

Conform acestuia, 98% dintre gospodării vor beneficia de această plafonare.

„Apreciem că astfel vor fi ferite de creșterile prețurilor la energie electrică și gaze naturale”, a mai adăugat el.

Noile tarife, în funcție de consum

Conform documentului aflat pe masa Guvernului, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022- 31 august 2023, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este:

a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv;

b) maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 – 300 kWh, pentru un consum lunar care de maximum 255 kWh.

c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, în baza declarației pe propria răspundere a reprezentantului legal.

d) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice şi private, precum şi al creşelor, al furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale,

e) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, realizat la locul de consum în anul 2021, pentru instituțiile publice;

Noile tarife la gazele naturale

Pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 august 2023, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este:

a) maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici;

b) maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică.

Preţul final facturat se aplică şi în cazul locurilor de consum ale clienţilor casnici racordate începând cu data de 1 ianuarie 2022 sau pentru clienții casnici care nu au istoric în anul 2021 la furnizor, prin raportare la consumul lunar realizat.

Preţul final facturat se aplică și în cazul locurilor de consum ale clienților noncasnici racordate începând cu data de 1 ianuarie 2022.