Claudiu Târziu: „Sunt iniţiatorul unui proiect de lege care îi priveşte pe românii de pretutindeni”

Publicat: 15 iun. 2022, 17:00, de Eliza Popa, în POLITICĂ , ? cititori
Claudiu Târziu: „Sunt iniţiatorul unui proiect de lege care îi priveşte pe românii de pretutindeni”

Liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, a anunţat miercuri că a iniţiat un proiect de lege potrivit căruia românii din Diaspora vor fi reprezentaţi în Parlament de 37 de senatori şi 83 de deputaţi.

Sunt iniţiatorul unui proiect de lege care îi priveşte pe românii de pretutindeni. Ştim foarte bine că ei nu sunt reprezentaţi în Parlament pe măsura a ceea ce ar trebui să fie reprezentarea lor în Parlament. Avem peste 6 milioane de români în afara graniţelor, cetăţeni stabiliţi în străinătate sau aflaţi la muncă în străinătate, aproximativ un milion cu paşaport cu domiciliul în străinătate, restul fiind rezidenţi acolo. Potrivit legii, ei ar avea dreptul să fie reprezentaţi de un număr mai mare de parlamentari, dar nu se întâmplă asta. (…).

Am făcut calculele necesare şi potrivit lor ar trebui să avem cel puţin 37 de senatori de Diaspora şi 83 de deputaţi aleşi pentru Circumscripţia 43 care reprezintă Diaspora. Am propus modificarea legii în acest sens, astfel încât să existe o reprezentare proporţională a românilor care se află în străinătate şi care merită să aibă apărători direcţi în legislativul ţării”, a spus Târziu, într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.

Proiectul a intrat în circuitul parlamentar

El a menţionat că proiectul a intrat în circuitul parlamentar şi urmează să fie dezbătut în comisiile raportoare.

Avem 4 deputaţi şi 2 senatori care reprezintă Diaspora, în condiţiile în care norma de reprezentare pentru un deputat este de 73.000 de români, iar pentru un senator este de 168.000 de cetăţeni români. (…) Tragem nădejde că toţi parlamentarii, indiferent din ce grup parlamentar fac parte, vor înţelege această necesitate şi nu vor bloca şi acest proiect pentru că este de la AUR”, a mai afirmat Târziu.