Clientul se plimbă prin pădure: Se deschide RESTAURANTUL cu șase mese

Publicat: 19 iul. 2020, 19:56, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Clientul se plimbă prin pădure: Se deschide RESTAURANTUL cu șase mese

Va fi inaugurat în august, în Suedia. Și este amplasat nu, nu în oraș, ci în rezervația naturală Häringe-Hammersta din regiunea Stockholm.

“Interesant” este că va dispune doar de şase mese, înconjurate de natură, capabile să ofere o izolare socială aproape completă. Potrivit specialiștilor în domeniu, restaurantul Oddbird’s Nowhere nu oferă doar o experiență gastronomică de calitate, ci și o experiență relaxantă și introspectivă. Clientul, pentru a ajunge la masa pe care a rezervat-o, trebuie să se plimbe prin pădure, fiind însoţit de sunetele naturii. Mesele sunt adevărate bijuterii care se contopesc cu mediul în care se găsesc, amplificând senzaţia de a fi „una cu natura”, după cum notează lastampa.it.

Ocazia de a reflecta

„Eram mereu pe fugă, pregătiți pentru noi experiențe, locuri și provocări. Pandemia ne-a obligat să ne oprim și să ne gândim la frumusețile care ne înconjoară, pe care le avem în fața noastră, dar pe care nu observăm. Astfel s-a născut ideea acestui restaurant şi, odată cu ea, ocazia de a reflecta și de a găsi magia în lucrurile simple”, au spus proprietarii restaurantului.

Oddbird este o firmă vinicolă care produce vin fără alcool. Restaurantul a fost proiectat de studioul de design The Norrmans, care a pus accent pe durabilitate, materialele fiind toate reciclate. Meniul a fost creat de bucătarii Linn Söderström și Marion Ringborg del Garba, din Stockholm, potrivit Radio România Actualități.

Clientul, pentru a ajunge la masa pe care a rezervat-o, trebuie să se plimbe prin pădure, fiind însoţit de sunetele naturii. Mesele sunt adevărate bijuterii care se contopesc cu mediul în care se găsesc, amplificând senzaţia de a fi „una cu natura”.