Clio și Sandero au adus Renault venituri „peste așteptări”

Publicat: 23 apr. 2024, 14:39, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
Clio și Sandero au adus Renault venituri „peste așteptări”
Renault a obținut venituri neașteptate

Grupul auto francez Renault a raportat, astăzi, că a obținut venituri peste aşteptări în primul trimestru al acestui an. Succesul a fost adus de modelele precum noul Clio, Dacia Sandero şi modelul electric Megane E-Tech.

În primele trei luni ale acestui an, grupul Renault a vândut 549.099 unităţi, în creştere cu 2,6% în ritm anual, iar veniturile au urcat cu 1,8% în ritm anual, până la 11,7 miliarde de euro, peste estimările analiştilor care mizau pe un rezultat de 11,4 miliarde de euro. Renault a precizat că modelele complet electrice şi hibride au reprezentat 48% din mixul său de vânzări, chiar dacă producătorii auto europeni se confruntă cu o scădere a cererii de vehicule electrice în regiune.

În ceea ce priveşte marca Dacia, vânzările au crescut cu 3,6% în Europa, până la 153.439 unităţi. În special Sandero a devenit cel mai bine vândut model, cu 72.995 de unităţi comercializate în Europa, în primul trimestru, o creştere de 20,2% în ritm anual. De asemenea, noua versiune a modelului Dacia Duster a înregistrat peste 18.000 de comenzi în primele 30 de zile de la debutul comenzilor şi asta înainte de a ajunge în reprezentanţe, la începutul verii.

„Ne continuăm politica de preţuri stabile. Cu toate acestea, am reuşit să ne reducem puţin costurile şi le permitem clienţilor să beneficieze de asta. Noile noastre modele vin cu o marjă mai mare pentru noi şi la un preţ mai mic pentru clienţii noştri”, a declarat directorul financiar de la grupul Renault, Thierry Pieton.

Grupul francez mizează pe faptul că cele 10 noi produse ce urmează a fi lansate, inclusiv noul model complet electric Renault 5, îi vor permite să cucerească şi mai mulţi clienţi, într-un moment în care unii dintre rivalii mai mari, inclusiv Volkswagen AG şi Stellantis NV, pierd teren pe unele pieţe.

Având o expertiză unică în domeniul electrificării şi beneficiind de alianţa sa cu Nissan şi Mitsubishi Motors, Renault Group se bazează pe complementaritatea celor patru mărci ale sale – Renault, Dacia, Alpine şi Mobilize – şi propune clienţilor săi soluţii de mobilitate durabile şi inovatoare.