CNAIR nu își poate plăti datoriile scadente în februarie. Se cere ajutorul Guvernului

Publicat: 16 feb. 2024, 10:15, de Cristian Matache, în ECONOMIE , ? cititori
CNAIR nu își poate plăti datoriile scadente în februarie. Se cere ajutorul Guvernului

Ministerul Transporturilor cere suplimentarea veniturilor CNAIR pentru că nu-și poate plăti datoriile scadente în această lună.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, va prezenta în ședința de azi de Guvern un memorandum care prevede suplimentarea creditelor bugetare pentru Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru plata datoriilor scadente în luna februarie. Suplimentarea cerută este de 22,5 milioane de lei.

În ședința de Guvern din data de 25 ianuarie 2024 s-a aprobat Memorandum-ul cu tema ,, Stabilirea limitelor de credite bugetare și credite de angajament pe luna februarie 2024”, comunicate de Ministerul Finanțelor prin adresa nr. 472881 din 29.01.2024.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a solicitat credite bugetare pe Titlul ,, Alte transferuri” în sumă de 82.430 mii lei (din care pentru alineatul 55.01.03 – ,,Programe cu finanțare rambursabilă” a fost solicitată suma de 4.750 miil lei, respectiv pe alineatul 55.01.12 – ,,Investiții ale agenților economici cu capital de stat” a fost solicitată suma de 43.332 mii lei), fiind aprobat, pe total titlul, 25% din necesarul de deschis în luna februarie 2024, respectiv suma de 20.810 mii lei .

În urma analizei detaliate pe fiecare titlu de cheltuială, raportat la necesarul de deschis pe luna februarie, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a identificat la Titlul VI “Transferuri între unități ale administrației publice”, la alineatul 51.02.13 – Dezvoltarea infrastructurii rutiere, economii la creditele bugetare, în sumă de 24.000 mii lei, față de limita stabilită și aprobată de Guvern.

La data de 31.01.2024 Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere înregistra obligații de plată pe alineatul 55.01.12 – Investiții ale agenților economici cu capital de stat, în sumă de aproximativ 34.000 mii lei, din care cu scadență până la sfârșitul lunii februarie 2024, în sumă de 22.557.960,46 lei, reprezentând plăți pentru execuția lucrărilor contractate. La începutul lunii februarie 2024, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii cererea de deschidere de credite bugetare, în valoare de 11.403.716 lei, utilizând astfel întreaga limită aprobată pentru titlul 55, fiind cuprinse obligațiile de plată în ordinea scadenței.

Ulterior depunerii deschiderii de credite bugetare pe luna februarie 2024, în valoare de 11.403.716 lei, la alineatul 55.01.12 – Investiții ale agenților economici cu capital de stat, CNAIR S.A. mai are de solicitat și de plătit credite bugetare în sumă de 22.557.960,46 lei.

Prin urmare, Ministerul Transporturilor, a făcut următoarea propunere:

”Având în vedere precizările Ministerului Finanțelor, propunem să aprobați redistribuirea limitelor de credite bugetare aprobate pentru luna februarie 2024 pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, astfel: