Codrin Ștefănescu susține că lui Liviu Dragnea nu i se dă voie să ia legătura cu familia de când a fost confirmat cu COVID-19

Publicat: 13 dec. 2020, 21:59, de Ziarul Puterea, în POLITICĂ , ? cititori
Codrin Ștefănescu susține că lui Liviu Dragnea nu i se dă voie să ia legătura cu familia de când a fost confirmat cu COVID-19
Codrin Ștefănescu este îngrijorat pentru Liviu Dragnea

Codrin Ștefănescu susține că apropiații lui Liviu Dragnea sunt îngrijorați pentru că nu știu nimic despre starea fostului lider PSD și nu i se permite să ia legătura cu familia.

Într-o postare pe Facebook, Codrin Ștefănescu, fostul secretar general al PSD în perioada în care Liviu Dragnea era președinte de partid, spune că acestuia nu i se permite să ia legătura cu familia.

„Vreau să vă anunț cā Liviu Dragnea a fost internat! Este suspect de Covid! Deși nu a fost scos la muncă în ultimele luni, deși a fost izolat în cameră în mod abuziv! Povestea e scurtă: după ce avocații au obținut în instanță decizia de a fi trimis la muncă, după abuzul constant la care a fost supus, i s-a cerut un test anti-covid. A ieșit pozitiv, inexplicabil în situația izolării sale, apoi a fost trimis și internat la spitalul penitenciarului Jilava! Adică mutat imediat! Nu putem lua legătura cu el de ieri, nu i se dă dreptul să dea un telefon familiei, nu știm exact situația lui actuală!”, este mesajul postat de Codrin Ștefănescu pe rețeaua de socializare.

Fostul secretar general al PSD spune că este îngrijorat pentru starea lui Liviu Dragnea deoarece a fost dus și pus în cameră cu alți bolnavi cu COVID.

„A fost dus la Spitalul Jilava, unde este plin de Covid, a fost pus în cameră cu mai mulți bolnavi. (…) Vreau să îl văd acasă, în viață”, a spus Ștefănescu, potrivit Mediafax