Miza noului salariu minim. Ministrul Muncii vrea ca negocierile să plece de la costul unui trai decent: „Nu-mi ajungeau banii de chirie”

Publicat: 03 nov. 2026, 14:17, de Alexandra Costea, în POLITICĂ , ? cititori
Miza noului salariu minim. Ministrul Muncii vrea ca negocierile să plece de la costul unui trai decent: „Nu-mi ajungeau banii de chirie”
Sursă foto: Facebook

Salariul minim în 2027 revine pe masa Guvernului, iar miza nu mai este doar cifra de pe fluturaș. Florin Manole, a anunțat marți că discuțiile pentru o nouă creștere au început. Ministrul Muncii cere ca negocierea să pornească și de la costul real al unui trai decent, nu doar de la competitivitate și profitabilitate.

Salariul minim în 2027: discuțiile cu partenerii sociali au început

Ministerul Muncii a trimis deja partenerilor sociali un raport cu indicatorii macroeconomici. Documentul este primul pas din procedura prin care se stabilește noul nivel al salariului minim.

Mai apoi, raportul va ajunge în comisia de dialog social. Apoi ar putea urma una sau două ședințe ale Consiliului Național Tripartit.

Cu toate acestea, ministrul nu a anunțat nicio sumă pentru anul viitor. Manole a amintit că salariul minim a crescut de la jumătatea anului, în acord cu legea și cu directiva europeană. Iar programul de guvernare prevede „creșterea salariului minim pe un orizont de 12 luni”.

Manole cere ca salariul minim să țină cont de costul unui trai decent

Ministrul Muncii a propus o schimbare de perspectivă în negocieri. Mai exact, discuția despre salariul minim să nu se mai limiteze la cifre, profitabilitate și competitivitate.

Argumentul său: o firmă nu se poate declara competitivă dacă oamenii care lucrează pentru ea nu își permit un trai decent. Mai mult, Manole a anunțat că tema nivelului de trai va avea aceeași greutate ca munca nedeclarată și salariul minim. Ministrul a legat subiectul și de transpunerea directivei europene privind lucrătorii de pe platformele digitale.

Manole a vorbit și din experiența personală. A povestit că în anii 2010 a lucrat ani la rând pe salariul minim în București.

„Nu îmi ajungeau banii de salariu pentru chirie”, a spus acesta.

Concluzia sa pentru masa negocierilor: „trebuie să fie și o discuție despre coșul minim pentru un trai decent”.

Ministrul Muncii: creșterile salariului minim nu au distrus locuri de muncă

Manole a amintit că, din 2018 încoace, salariul minim a crescut constant peste inflație. Conform ministrului, majorările nu au dus la reducerea locurilor de muncă sau a contractelor de muncă.

Patronatele au susținut de-a lungul timpului că aceste creșteri nu sunt sustenabile. Ministrul a respins argumentul: după opt ani de date, realitatea ar arăta altceva.

Totodată, Manole consideră că problema de competitivitate a României nu ține de costul forței de muncă, ci de prețurile la energie. Ministrul a criticat și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, pe care a descris-o drept o instituție depășită. Asta, deși ANOFM are la dispoziție bugete mari din fonduri europene pentru modernizare.

Mai mult, ministrul a admis că economia a frânat și că România se află în recesiune. Iar austeritatea aplicată din a doua jumătate a anului 2025 nu ar fi îmbunătățit nici situația economică, nici pe cea a bugetului. Bilanțul ministrului: „pare că am pierdut un an și jumătate”.

Un angajat din patru câștigă în jurul salariului minim

Dezbaterea BNS a fost și momentul lansării unui studiu despre aplicarea, în 2025 și 2026, a directivei europene 2022/2041 privind salariul minim.

Concluziile arată că la doi ani după transpunerea directivei, un salariat din patru câștigă în continuare în jurul salariului minim.

De asemenea, aproximativ o treime dintre angajații cu normă întreagă, adică 1,71 milioane de oameni, primesc cel mult 5% peste salariul minim brut. Proporția este aceeași ca în 2024.