Comisia Europeană a primit o cerere de plată de 2,6 miliarde euro din partea României

Comisia Europeană a primit, joi, din partea României prima cerere în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR) pentru plata a 1,8 miliarde euro sub formă de granturi şi a 789,7 milioane euro sub formă de împrumuturi (fără prefinanţare), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Această primă cerere de plată este condiţionată de îndeplinirea a 21 de jaloane care acoperă mai multe reforme şi investiţii în domeniile eficienţei energetice, mobilităţii durabile, transformării digitale, gospodăririi apelor, îngrijirilor de sănătate, impozitării şi pensiilor, educaţiei, justiţiei şi combaterii corupţiei, sprijinului acordat sectorului privat şi sistemului de audit şi control legat de Mecanismul de redresare şi rezilienţă. Comisia are la dispoziţie două luni pentru a-şi realiza evaluarea.

Ulterior, Comisia va transmite Comitetului economic şi financiar (CEF) al Consiliului evaluarea sa preliminară privind respectarea de către România a jaloanelor şi a ţintelor care sunt necesare pentru ca această plată să poată fi efectuată.

Planul general de redresare şi rezilienţă al României se ridică la 14,2 miliarde euro sub formă de granturi şi la 14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi. Plăţile acordate în cadrul MRR se bazează pe performanţele obţinute şi depind de realizarea de către România a investiţiilor şi a reformelor descrise în planul său de redresare şi rezilienţă.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ligia Deca

Înscrierea în creșă sau grădiniță pentru anul școlar 2024-2025, începe pe...

Înscrierea în creșă sau grădiniță pentru anul școlar 2024-2025 începe pe data de 27 mai,  a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, pe Facebook. ”Am anunțat,...
Robert Negoiță: Să se desființeze Primăria Generală a Capitalei

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță: „N-am nimic de împărțit cu primarul...

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, face o serie de precizări după incidentul care a avut loc, luni, în sectorul condus de el, când Poliția...