Compensarea facturilor la energie, pe masa Guvernului. Câte procente va acoperi statul, pentru consumatorul casnic

Premierul Florin Cîţu a anunţat că, în şedinţa de luni, 4 octombrie, Guvernul va adopta ordonanţa care prevede compensarea facturilor la energie şi gaze pentru consumatorul casnic. Ordonanța va funcționa în paralel cu Legea consumatorului vulnerabil.

„Astăzi în şedinţa de Guvern vom aproba o compensare a facturilor pentru această iarnă, pentru consumatorul casnic.

Din păcate, avem moţiunea mâine. Și cei care vin cu această moţiune mâine, ar trebui să îşi asume responsabilitatea faptului că nu vom mai avea timp să avem o soluţie şi pentru consumatorul non-casnic. Pentru IMM-uri acum veneam şi cu soluţia, dar pentru consumatorul casnic avem o soluţie pe care o vom aproba astăzi, a declarat Florin Cîțu.

Câte procente va acoperi statul, prin compensare

Prim-ministrul a spus că statul şi primăriile vor suporta 25% din costuri pentru energie, din ce a înţeles. Însă rămâne de văzut varianta finală care va fi aprobată de Executiv, a precizat el.

„Haideţi să vedem varianta finală, că a suferit mai multe modificări. Varianta finală o voi avea astăzi în şedinţa de Guvern şi vedem exact cât este. Înţeleg că va fi 25% pentru energie. Va fi prezentată după aceea de ministrul Energiei, după şedinţa de Guvern. Trebuie liniştiți oamenii, că vor avea această compensare pentru iarnă”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul BEx al PNL de luni. El a fost întrebat cât la sută va suporta statul şi cât la sută vor suporta primăriile, conform acestei OUG.

Ordonanța va funcționa în paralel cu Legea consumatorului vulnerabil

El a mai explicat că există şi Legea consumatorului vulnerabil adoptată de Parlament şi va exista şi această OUG pentru compensare a facturilor.

„Știm că avem în acelaşi timp şi legea consumatorului vulnerabil şi această lege. Cetăţenii care nu se declară vulnerabili, vor beneficia automat de această ordonanţă prin compensare. Deci cei care nu se vor declara, nu vor avea timp să formuleze sau să scrie acel formular ca să se declare vulnerabili, vor beneficia oricum de compensare. Dacă cineva se declară vulnerabil şi există şi această compensare, poate să primească bani şi din compensare, atunci va primi diferenţa. Vom merge şi în paralel”, a precizat Cîţu.

Acesta a mai spus că va fi rezolvată şi problema subvenţiei pentru consumatorii vulnerabili din Delta Dunării şi Munţii Apuseni.

Înţeleg că Parlamentul a scos clienţii consumatorii vulnerabili din Delta Dunării şi Munţii Apuseni. Rezolvăm în şedinţa de astăzi”, a completat premierul.

Plafonarea prețului la gaze încă nu se ia în discuție

Întrebat când va fi efectuată o plafonare a preţurilor la energie şi gaze în România, şeful Executivului a răspuns: „În acest moment există o singură ţară care are o pseudo plafonare – Spania. Au propus şi alte ţări, dar nu există plafonări exact. Dacă la nivelul UE vedem că există o masă critică de ţări care vor avea o plafonare a preţurilor la energie, vom lua şi noi în discuţie în acest moment”.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Alegeri prezidentiale, in septembrie

România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu

Se împlinesc 20 de ani de când România este țară membră NATO. Cu ocazia acestei zile, Marcel Ciolacu a transmis un mesaj pe rețelele...
Cine va putea beneficia de noul tip de concediu plătit în Romania?

Cine va putea beneficia de noul tip de concediu plătit în Romania?

Camera Deputaților dezbate un proiect de lege care promite să redefinească drepturile angajaților care aleg să participe la studii clinice. Camera Deputaților, prin Comisia pentru...