Concedierile din administrație și recalcularea pensiilor, în vizorul Avocatului Poporului. Posibilă sesizare la CCR

Publicat: 05 mart. 2026, 23:00, de Răzvan Aprozeanu, în Justitie , ? cititori
Concedierile din administrație și recalcularea pensiilor, în vizorul Avocatului Poporului. Posibilă sesizare la CCR
Foto: Agerpres

Avocatul Poporului analizează posibilitatea de a sesiza Curtea Constituțională în legătură cu ordonanța de urgență prin care Guvernul cere reducerea cu 10% a posturilor din administrația publică centrală și locală.

Ordonanța este în analiză. Nu se știe când va fi luată o decizie

„Deocamdată ordonanța este în analiza noastră. Când vom lua o decizie, ea va fi adusă la cunoștința publicului”, a declarat Renate Weber pentru G4Media.

Totodată, instituția examinează și Legea pensiilor, inclusiv modul în care sunt recalculate drepturile aflate în plată. În urma criticilor de neconstituționalitate, Avocatul Poporului ar putea decide sesizarea Curții Constituționale.

Reforma administrației centrale și locale vizează reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal. Măsura ar putea fi aplicată prin concedieri, scăderea unor sporuri sau reorganizarea instituțiilor. Actul normativ face parte dintr-un pachet mai amplu de reforme privind aparatul bugetar.

Renate Weber a confirmat că ordonanța este analizată în prezent de instituția Avocatului Poporului, fără a preciza un termen pentru luarea unei decizii finale.

„Deocamdată ordonanța este în analiza noastră. Când vom lua o decizie, ea va fi adusă la cunoștința publicului”, a declarat aceasta pentru sursa citată.

Calculul drepturilor de pensie aparține în exclusivitate caselor de pensii

În ceea ce privește recalcularea pensiilor aflate în plată, Avocatul Poporului spune că atribuțiile de calcul și recalcularea drepturilor de pensie revin exclusiv caselor de pensii.

Avocatul Poporului a transmis, într-un comunicat, că responsabilitatea pentru recalcularea pensiilor aflate în plată, pentru calculul drepturilor de pensie, revine exclusiv caselor de pensii. Instituția a subliniat că nu are, potrivit legii, atribuții privind calcularea sau recalcularea drepturilor de pensie, iar aspectele tehnice legate de stabilirea punctajului mediu anual și de modalitățile de calcul sunt de competența caselor de pensii.

Instituția precizează că deciziile privind stabilirea sau recalcularea pensiilor pot fi contestate la instanța competentă, în termen de 45 de zile de la comunicare. Depășirea acestui termen conduce la definitivarea deciziei.

„Precizăm că depunerea unei petiții la instituția Avocatul Poporului sau contestarea acesteia la casa de pensii emitentă, nu suspendă și nu întrerupe termenul în care se poate introduce acțiune la instanța judecătorească competentă”, se mai transmite în comunicat.