Conducerea Cavalerilor de Malta, demisă de Papa Francisc

În cursul zilei de ieri, Papa Francis a făcut o mutare surpriză care va da naștere la mulțime de speculații.

Papa Francisc a demis sâmbătă conducerea Cavalerilor de Malta, ordin religios catolic şi organizaţie umanitară, şi a instalat un guvern provizoriu înaintea alegerilor pentru un nou Mare Maestru.

Schimbarea, realizată în urma unui decret papal, survine după cinci ani de dezbateri dure în interiorul ordinului între membri din conducerea vechii gărzi a Vaticanului cu privire la o nouă constituţie, pe care unii o consideră un instrument de slăbire a suveranităţii statului papal.

Organizaţia, al cărui nume oficial este Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos și de Malta, a fost înfiinţat în Ierusalim cu aproape o mie de ani în urmă, cu menirea de a asigura ajutor medical pelerinilor în Ţara Sfântă.

Cu un buget de mai multe milioane de dolari, 13.500 de membri, 95.000 de voluntari şi 52.000 de membri ai personalului medical, Cavalerii de Malta administrează tabere de refugiaţi, centre de tratament pentru dependenţii de droguri, programe de asistenţă umanitară după dezastre naturale şi clinici din lumea întreagă. Ordinul a fost implicat activ în sprijinirea refugiaţilor ucraineni după invazia Rusiei în Ucraina.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...