Conducerea FRF a anunțat cine are cele mai mari șanse să fie noul selecționer. Când va fi instalat înlocuitorul lui Rădoi

Publicat: 22 ian. 2022, 20:28, de Puterea.ro, în SPORT , ? cititori
Conducerea FRF a anunțat cine are cele mai mari șanse să fie noul selecționer. Când va fi instalat înlocuitorul lui Rădoi

Edi Iordănescu (43 de ani) s-a aflat la sediul FRF, sâmbătă, alături de Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, pentru negocierile finale. Tehnicianul a declarat că sunt şanse foarte mari ca el să devină selecționerul primei reprezentative.

“Încă nu pot să vă spun ceva concret. Sunt perspective foarte importante şi e posibil să se materializeze. Sunt şanse foarte mari. Eu tot ce pot să vă spun este că îmi doresc foarte mult”, a spus Iordănescu.

La rândul lui, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a declarat că marţi se va semna contractul noului selecţioner.

 “În principiu s-au pus la punct toate treburile. Urmează marţi să fie acordul final. Limpezi vor fi lucrurile când voi vedea şi eu contractul semnat şi ştampilat. Eu zic că marţi se va finaliza, nu pot să dau un procent acum. Loţi probabil va organiza o conferinţă de presă în care îşi va expune punctul de vedere. Preşedintele a fost tot timpul în contact cu toţi cei care au fost pe listă. Clauzele din contract l-au nemulţumit pe Boloni probabil”, a afirmat Stoichiţă.

Conducerea FRF a discutat în ultima perioadă cu Ladislau Boloni, Adrian Mutu şi Edward Iordănescu pentru postul de selecţioner. Echipa naţională a rămas fără antrenor la finalul lunii noiembrie, când i-a expirat contractul lui Mirel Rădoi. România a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2022.