Conf. dr. Mihai Craiu: Omicron poate să înceapă ca o ”gastro-enterită acută”, la copiii cu vârste mici

La copiii mici cu vârste mici, simptomele de infectare cu varianta Omicron a noului coronavirus pot să debuteze ca o ”gastro-enterită acută”, transmite conf. dr. Mihai Craiu, medic la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu-Rusescu”.

Din cei aproximativ 100 de copii care au fost consultați la Institut, – în cursul serii de luni și în noaptea de luni spre marți  –  25% au fost testați pozitiv la noul coronavirus.

”La copiii foarte mici putem să ne păcălim, pentru că COVID-19 în era Omicron poate să înceapă ca o gastro-enterită acută. Cei mai mulţi sugari de ieri (luni, n.r.) au venit de altfel cu febră şi vărsături, nu au venit cu boală respiratorie sau nu în prim plan boală respiratorie. Un alt lucru important observat de literatura internaţională este creşterea spectaculoasă a proporţiei pacienţilor pediatrici diagnosticaţi spitalizaţi. (…) La noi, la INSMC, este un etaj plin cu copii care au nevoie de perfuzie, de oxigen, de rehidratare orală mai susţinută, de control al fluidelor… Din cei peste 25 de confirmaţi în cursul gărzii, al serii şi al după-amiezii, au fost doi copii internaţi – unul în vârstă de o lună şi un altul un pic mai mare”, a explicat medicul Mihai Craiu.

De asemenea, medicul Craiu mai subliniază că  unii copii pot fi simptomatici și 12 săptămâni de la infectare.

 „Aceşti copii care aparent trec prin boli mai puţin zgomotoase decât adulţii familiei lor pot să rămână simptomatici pe durate de timp de luni de zile, până la 12 săptămâni după boala acută şi au exact ceea ce au şi adulţii, adică inatenţie, minte înceţoşată, forţă mai puţină şi din păcate unii din aceşti copii pot avea şi disfuncţie cardiacă. (…) Trebuie să fim îngrijoraţi şi de cum se vindecă, chiar dacă boala acută a fost banală. Dar ar fi bine să nu ne îmbolnăvim. Trebuie să facem ceea ce ţine de noi să nu ne îmbolnăvim acum, pentru că valul va fi scurt şi foarte vehement”, a explicat medicul.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Andrei Bogdan Zidaru, directorul Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...
Scrisoare deschisa catre Iulian Dumitrescu „Sa-mi dai înapoi cele 17 terenuri furate”

Scrisoare deschisă către Iulian Dumitrescu: „Să-mi dai înapoi cele 17 terenuri furate”

Baronul PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, aflat sub control judiciar pentru o mită de 3,2 milioane de euro, a primit ieri o scrisoare deschisă...